Sari direct la conținut

Iohannis cere Guvernului măsuri de urgență în criza pestei porcine. „Guvernul PSD i-a împins pe producătorii autohtoni în pragul falimentului”

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presidency.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presidency.ro

​​​Președintele Klaus Iohannis cere Guvernului adoptarea de urgență a tuturor măsurilor necesare prin care să fie stopată creșterea numărului de focare de pestă porcină africană, avertizând asupra riscurilor majore generate de răspândirea explozivă a acestui virus. „Din cauza modului defectuos în care este gestionată această situație de criză, Guvernul PSD i-a împins pe producătorii autohtoni în pragul falimentului (…) Prinsă în lupta cu Justiția, pentru a obține subordonarea acesteia, guvernarea PSD a uitat să se lupte cu pesta porcină africană, cel mai grav flagel cu care s-a confruntat zootehnia românească până în prezent”, susține șeful statului, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

Potrivit sursei citate, Guvernul este incapabil să gestioneze situația pestei porcine africane, care are consecințe foarte grave pentru economia românească și, la fel de grav, este și faptul că autoritățile responsabile nu au informat producătorii și populația, la timp și eficient, cu privire la riscurile majore al răspândirii virusului PPA.

„Prinsă în lupta cu Justiția, pentru a obține subordonarea acesteia, guvernarea PSD a uitat să se lupte cu pesta porcină africană, cel mai grav flagel cu care s-a confruntat zootehnia românească până în prezent. În anul 2016, Guvernul a stabilit, prin Hotărâre de Guvern, măsurile necesare în vederea combaterii și prevenirii pestei porcine africane, inclusiv în ceea ce privește dezvoltarea și modernizarea sistemului de ecarisaj necesar în astfel de condiții. În acest an, însă, autoritățile responsabile au fost luate, încă o dată, pe nepregătite, în ciuda precedentelor și a avertismentelor privind rapiditatea cu care se extind focarele de pestă porcină africană”, precizează Iohannis.

Șeful statului susține că, în ciuda avertismentelor Comisiei Europene, după apariția virusului în Delta Dunării nu au fost luate toate măsurile prevăzute în planul de contingență, pentru a preveni extinderea focarelor de pestă porcină africană și în alte zone ale teritoriului național.

„Guvernul trebuie să explice și măsura de eliminare, în primăvara acestui an, a inspecțiilor sanitare obligatorii în gospodării în condițiile în care Executivul era pe deplin conștient de pericolul pestei porcine africane încă de la începutul anului 2017. De săptămâni bune, autoritățile își demonstrează incompetența în a stopa acest dezastru și par să urmărească, de pe margine, cum acest virus se răspândește, fără să vedem și măsuri adecvate, ferme și eficiente de aducere sub control a situației. Președintele Klaus Iohannis consideră că, în acest moment, prioritatea trebuie să fie luarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii virusului și despăgubirea cât mai rapidă a producătorilor afectați, în vederea atenuării impactului social. Totodată, cei care au gestionat într-un mod complet defectuos această criză vor trebui să-și asume responsabilitatea stării de fapt”, se mai arat în comunicatul Administrației prezidențiale.

Știre în curs de actualizare

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro