Sari direct la conținut

Iohannis: E imoral şi incorect ca preţul unor crize să fie plătit numai de pensionari / M-aș fi bucurat ca specialiștii să ne spună înainte că vine criza

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presidency.ro
Klaus Iohannis, Foto: Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a comentat marți că ar fi imoral şi incorect ca doar pensionarii să plătească preţul unei crize economice, iar pensiile trebuie să fie decente.

Întrebat ce opinie are despre o renegociere a PNRR privind pensiile, Iohannis a spus că este convins că guvernul va veni cu un plan serios.

  • În condiţiile în care avem inflaţie, avem creşteri ale preţurilor la energie şi peste tot, este evident că e nevoie ca şi pensionarii să aibă un minim de creştere al pensiilor.
  • E imoral şi incorect ca preţul unor crize să fie plătit numai de pensionari. Pensionarii nu au nicio posibilitate să intervină cum e altcineva care e în deplinătatea forţelor, pensionarii stau în ceea ce primesc, pensia lor, şi atunci mi se pare rezonabil să fie adaptat acestei situaţii.
  • Sunt convins că Guvernul va veni cu un plan serios care abordează frontal această chestiune.

Șeful statului a avut comentarii acide la adresa experților care au criticat măsurile guvernului pentru combaterea inflației și a efectelor crizei economice, despre care Iohannis spune a fost cauzată de războiul din Ucraina și este o problemă la nivel global. El a precizat că actuala fază economică dificilă va fi depășită atunci când se va termina războiul și datorită măsurilor la nivel european și național.

  • ”M-aș fi bucurat ca acești specialiști să ne spună înainte să vină criza că vine criza, după e ușor de comentat. Trebuie să fim realiști, e nevoie de soluții pe termen mediu și lung. (…) Discutăm frecvent la nivelul guvernului și coaliției măsuri”.

Iohannis a mai spus că ne aflăm într-o criză economică dificilă.

  • Este important cum am ajuns așa dintr-o dată în această criză economică, prețuri în creștere, inflație în creștere. Este vorba despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
  • Întreaga economie globală a intrat într-o fază complicată din cauza acestui război.
  • Este nevoie de măsuri care să vină în sprijinul populației de aceea e foarte bine că avem un guvern de coaliție care are o majoritate solidă în Parlament și poate veni cu măsuri care ameliorează impactul asupra populației.
  • Aceste lucruri sunt complicate (…) și este nevoie de multă înțelepciune și de multă răbdare. Văd anumiți politicieni din diverse partide care sar și spun ce rău este și ce greu se mișcă lucrurile”.

Referitor la acordul din Parlamentul European privind venitul minim, Iohannis a spus că trebuie să avem în vedere că sumele nu pot fi aceleași din cauza decalajului de dezvoltare între statele membre.

Ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş, a declarat luni, despre procentul din PIB pentru pensii, condiţie în PNRR, că ar fi de dorit, dar acest lucru îl vor vedea pe perioada în care va avea loc negocierea, ca Guvernul României şi în general al statelor membre, să aibă acest spaţiu bugetar liber pentru a se putea sprijini populaţia aflată în acest risc de sărăcie extremă.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro