Iohannis: Faptul că Guvernul PSD a gazat și a bătut românii mi se pare incalificabil / Dragnea are fricile, obsesiile și coșmarurile unui dictator
Președintele Klaus Iohannis a atacat din nou, vineri, Guvernul pe tema protestelor, susținând că faptul că „Guvernul PSD a gazat și a bătut românii” i se pare „incalificabil”.
„Am primit un raport de la cei din Adminstrația Prezidențială. Concluziile pe partea mai neplăcută trebuie să le prezinte procurorii militari. Au fost atâtea evenimente negative în Piața Victoriei. Faptul că Guvernul PSD a gazat și a bătut românii mi se pare incalificabil din absolut orice punct de vedere”, a spus președintele.
Întrebat dacă a primit informații în ceea ce privește o tentativă de asasinat a președintelui Camerei Deputaților, Iohannis a răspuns: ”Nu am auzit niciodată despre așa ceva, dar cum s-a vehiculat la televizor, mi s-a părut că omul deja are fricile, obsesiile și coșmarurile unui dictator”.