Sari direct la conținut

Iohannis, la un an de la 10 august: Sper ca azi Guvernul să se abțină de la acțiuni de forță

HotNews.ro
Klaus Iohannis, Foto: Facebook - Klaus Iohannis
Klaus Iohannis, Foto: Facebook - Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a spus, sâmbătă, la startul campaniei de strângere de semnături pentru alegerile prezidențiale, că reprimarea violentă de către Guvern a protestului de anul trecut de pe 10 august este una dintre marile tragedii postdecembriste și a făcut apel la Executiv ca astăzi să ”se abțină de la acțiuni de forță și să păstreze ordinea cu calm”.

Iohannis nu a spus dacă va merge sau nu în Piața Victoriei diseară.

„Este 10 august, acum un an de zile s-a întâmplat ceva ce a început foarte frumos, românii au venit să demonstreze pașnic, după aceea am intrat într-una dintre marile tragedii post-decembriste. Guvernul pesedist și-a atacat proprii cetățeni cu bâte, cu gaze lacrimogene, români care au demonstrat pașnic au fost atacați de Guvernul României. Eu nu-mi doresc să se mai întâmple așa ceva niciodată, este clar că evenimentele de anul trecut din 10 august trebuie elucidate, trebuie văzut cine a dat comanda politică pentru așa ceva, ceva inimaginabil. Astăzi are loc o comemorare, sper ca de data asta guvernul să se abțină de la acțiuni de forță și să păstreze ordinea cu calm”, a declarat Klaus Iohannis.

Șeful statului a mai spus la startul campaniei că trebuie să ”reconfigurăm statul român” și că va coagula o echipă puternică cu partidele de opoziție ca să facă ”România bine”.

”Sunt foarte bucuros că începem cu dreptul această acțiune, sper sa vină cât mai mulți români care să semneze pentru candidatura mea. Vreau să continuăm împreună, pentru că împreună trebuie să reconfigurăm statul român. PSD a adus statul român aproape de eșec. Sunt dispus, știu cum trebuie să facem. Sunt convins că, după alegerile parlamentare, voi coagula o echipă puternică din PNL și partide de opoziție ca să facem România bine”, a spus Iohannis.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro