Sari direct la conținut

Ion Iliescu: Traian Basescu m-a sunat in legatura cu Marian Sarbu

HotNews.ro

Presedintele Traian Basescu l-a sunat pe liderul de onoare al PSD, Ion Iliescu, pentru a-i cere sa intervina in partid in legatura cu propunerea inaintata lui Marian Sarbu de a face parte din guvernul condus de Emil Boc. „Da, m-a sunat in legatura cu Marian Sarbu. I-am spus ca nu eu decid, e decizia lui si a partidului”.

„Era neavenita o asemenea chestiune (intrarea lui Marian Sarbu in guvern, n.red). Nu eu decid, nu de mine depinde nici decizia lui Marian Sarbu si nici decizia partidului”, a declarat Ion Iliescu la Realitatea FM.

Presedintele de onoare al social-democratilor a anuntat si ca partidul va vota impotriva guvernului condus de Emil Boc. Intrebat daca este posibil ca PSD sa se abtina la vot, Iliescu a precizat ca exclude o astfel de varianta.

  • Despre revenirea sa la sefia PSD: In ’97 aveam 67 de ani, era alta vreme si aveam inca si energie. Nu sunt ramolit nici acum, dar…

In ceea ce priveste ipoteza revenirii sale in fruntea partidului, idee lansata de senatorul PSD Toni Grebla, Ion Iliescu a declarat ca partidul nu are nevoie „de chestii speciale si spectaculoase, nu-i nevoie de panica”. „Mi s-a parut cam panicarda inclusiv aceasta chemare. In ce ma priveste personal, voi face 80 de ani in curand. In ’97 aveam 67 de ani, era alta vreme, alta situatie si aveam inca si energie. Nu sunt ramolit nici acum, dar…”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro