Sari direct la conținut

Iran a anulat pedeapsa cu moartea pentru Toomaj Salehi, un rapper iranian pentru a cărui eliberare s-a protestat inclusiv la București

HotNews.ro
Iran a anulat pedeapsa cu moartea pentru Toomaj Salehi, un rapper iranian pentru a cărui eliberare s-a protestat inclusiv la București
Protest pentru eliberarea lui Toomaj Salehi Foto: Pat Batard / AFP / Profimedia

Curtea Supremă din Iran a anulat condamnarea la moarte a rapperului iranian Toomaj Salehi pentru acuzații legate de perioada de proteste din 2022-23 din țară, a scris sâmbătă avocatul acestuia într-o postare pe platforma de socializare X, citată de Reuters. Arestarea lui în 2022 a generat un protest la București în care zeci de persoane au cerut eliberarea sa.

„Sentința de condamnare la moarte a lui Toomaj Salehi a fost anulată și, pe baza deciziei de apel a Curții Supreme, cazul va fi înaintat (unei alte) filiale pentru examinare”, a scris avocatul Amir Raisian pe X.

Nu a existat nicio confirmare oficială imediată a hotărârii.

Cine este Toomaj Salehi

Toomaj Salehi, un cântăreț iranian de rap este cunoscut pentru cuvintele sale împotriva Republicii Islamice, potrivit IRNA.

Toomaj a fost acuzat de „activități împotriva guvernului, cooperare cu guverne ostile și crearea de grupuri ilegale cu intenția de a crea insecuritate în țară”, a spus agenția, citând tribunalul districtual Esfahan.

El a fost arestat în provincia Chaharmahal și Bakhtiar, la vest de Esfahan, în sud-vestul Iranului, potrivit Fars News.

Toomaj a devenit cunoscut ca o voce proeminentă a protestelor, postând pe Twitter apeluri la demonstrații și postând fotografii de protest din întreaga țară.

Protestele din Iran au fost declanșate pentru prima dată de moartea lui Mahsa Amini, o femeie kurd-iraniană de 22 de ani, care a murit la jumătatea lunii septembrie, după ce a fost reținută de poliția moralei. De atunci, opoziția Iranului a fost unită în multe critici la adresa regimului.

Protest la București pentru Salehi

Arestarea sa de către regimul din iran a generat în 2022 un protest la București în Piața Universității.

„Nu teocrație, viva democrație”, „Talibanul mondial, E regimul din Iran”, „Poporul Român, ajutor, ajutor” sau „Regimul Islamic, nu vrem, nu vrem” era scris pe mai multe foi afișate la protest.

Cei câteva zeci de oameni care au protestat au cerut eliberarea rapperului Toomaj Salehi, arestat în timpul protestelor care au cuprins țara.

INTERVIURILE HotNews.ro