Iranul a atacat ținte din nordul Irakului vizând grupuri „care acționau în contul SUA și Israelului”
Iranul a lovit pe teritoriul său grupuri „care acţionau în contul Statelor Unite şi Israelului”, aproape de frontiera cu Irak, a anunţat luni Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice, citat de agenţia de presă ISNA, informează AFP.
Aceste grupuri, „cu baza în nordul Irakului”, au fost lovite „în oraşul Baneh, în provincia Kurdistan”, în timp ce „încercau să introducă în ţară o încărcătură importantă de arme şi muniţii americane”, au adăugat Gardienii Revoluţiei.
Comunicatul nu precizează ce grupări au fost implicate şi nici dacă există victime.
Rebelii kurzi iranieni au fost ţinte în mod repetat de la intrarea în vigoare a unui armistiţiu fragil pe 8 aprilie, în războiul purtat de Statele Unite şi Israel împotriva Iranului, transmite Agerpres.
Iranul califică grupările de opoziţie kurde drept organizaţii teroriste şi le acuză că servesc interesele occidentale sau israeliene.
Multe dintre aceste grupări au luptat în trecut cu forţele de securitate iraniene dinspre regiunile cu majoritate kurdă vecine cu Iranul, mai ales Irak.
Totuşi, în ultimii ani, aceste facţiuni au pus capăt în mare măsură activităţilor armate, chiar dacă, din exil, continuă să militeze activ împotriva Teheranului. În februarie, cinci grupări kurde iraniene au anunţat formarea unei coaliţii politice vizând răsturnarea Republicii Islamice Iran.
Kurzii formează una din cele mai numeroase minorităţi în Iran. Comunităţi kurde se mai află în Irak, Siria şi Turcia.