Sari direct la conținut

Iranul anunță dotarea marinei militare cu noi rachete. „Sunt nedetectabile și pot provoca daune extinse”

HotNews.ro
Iranul anunță dotarea marinei militare cu noi rachete. „Sunt nedetectabile și pot provoca daune extinse”
Navă militară iraniană Foto: Rouzbeh Fouladi / Zuma Press / Profimedia

Marina Gardienilor Revoluţiei iraniene a declarat vineri că are în dotare noi rachete de croazieră echipate cu focoase extrem de explozive, care sunt nedetectabile, a relatat mass-media de stat, în condiţiile în care este aşteptat răspunsul Teheranului după asasinarea liderului Hamas Ismail Hanieh pe teritoriul său, o acţiune atribuită Israelului, deşi nerevendicată, relatează Reuters, preluată de News.ro.

Corpul Gardienilor Revoluţiei este cea mai puternică organizaţie de securitate a ţării.

„În lumea de astăzi, fie trebuie să fii puternic pentru a supravieţui, fie trebuie să te predai. Nu există cale de mijloc”, a declarat comandantul suprem al Gărzilor, generalul-maior Hossein Salami.

„Un număr mare de rachete de croazieră au fost adăugate flotei navale a Gărzilor. Aceste noi rachete au capacităţi de focos extrem de exploziv, sunt nedetectabile şi pot provoca daune extinse şi scufunda ţintele lor”, se arată într-un comunicat al Gardienilor Revoluţiei.

Marina Gărzii Revoluţionare a declarat, la rândul său, într-un comunicat, că diferite tipuri de sisteme de rachete cu rază lungă şi medie de acţiune, precum şi drone de recunoaştere şi radare navale, au intrat în dotarea flotei sale. „Aceste sisteme se numără printre cele mai moderne arme anti – suprafaţă şi subsuprafaţă din marina Gărzilor”, a declarat aceasta.

Televiziunea de stat a prezentat vineri câteva dintre aceste arme. Marina a precizat că doar 210 din cele 2.654 de sisteme au fost prezentate, deoarece nu a fost posibil să se dezvăluie alte sisteme strategice din motive de securitate.

Iranul are unul dintre cele mai mari programe de rachete din Orientul Mijlociu, considerând aceste arme drept o importantă forţă de descurajare şi de retorsiune împotriva SUA şi Israelului în caz de război.

Potrivit Biroului directorului Serviciului naţional de informaţii al SUA, Iranul este înarmat cu cel mai mare număr de rachete balistice din regiune.

INTERVIURILE HotNews.ro