Iranul denunta un act "strain islamului", dupa atacul de la sediul Charlie Hebdo
Iranul a denuntat miercuri atacul comis la sediul saptamanalului satiric francez Charlie Hebdo, soldat cu 12 morti, apreciind ca „orice act terorist contra (unor persoane) nevinovate este strain gandirii si invataturilor islamului”, potrivit Mediafax.
Aceste acte sunt rezultatul „unui val de radicalism si unei violente fizice si mentale fara precedent” care „s-au raspandit in lume in acesti ultimi zece ani”, a declarat purtatoarea de cuvant a diplomatiei iraniene, Marzieh Afkham, citata de agentia oficiala Irna.
Ea a mai subliniat ca aceste acte sunt provocate totodata „de politicile eronate si dublul standard adoptat fata de violenta si extremism”.
Iranul denunta frecvent maniera in care presa occidentala acopera violentele comise impotriva palestinienilor de catre Israel, tara pe care Teheranul nu o recunoaste. De asemenea, Republica Islamica, aliata a regimului sirian al lui Bashar al-Assad, acuza unele tari arabe si occidentale ca sprijina financiar si militar opozitia armata din Siria, formata, potrivit Teheranului, din „teroristi”.