Iranul susține că a reușit să strecoare în ultimul moment ceva în acordul cu SUA: Asta înseamnă termenul „servicii maritime”
Iranul a adăugat în ultimul moment al negocierilor cu Statele Unite o clauză care prevede impunerea de taxe pentru serviciile maritime în strâmtoarea strategică Ormuz, a afirmat luni agenția iraniană Fars, potrivit France Presse.
„În ultimele momente ale negocierilor, textul memorandumului de înțelegere a fost modificat, subliniind în mod clar și explicit problema suveranității irano-omană asupra Strâmtorii Ormuz”, a scris Fars, citând o sursă anonimă.
„Utilizarea termenului «servicii maritime» (în versiunea finală) înseamnă că Statele Unite vor solicita plata unor redevențe către Iran”, a transmis agenția de presă iraniană.
Oficialii americani și iranieni au anunțat duminică noapte că au convenit asupra unui cadru pentru încetarea conflictului dintre cele două țări, ridicarea embargoului american asupra Iranului și redeschiderea Strâmtorii Ormuz, un acord preliminar care a determinat scăderea prețurilor petrolului, dar care lasă soarta programului nuclear iranian pentru negocieri ulterioare, transmite Reuters.
Ce știm despre acordul preliminar:
- Prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif a declarat că ambele părți au anunțat încetarea imediată și definitivă a tuturor operațiunilor militare.
- Toate părțile au afirmat că memorandumul de înțelegere privind încetarea războiului va fi semnat vineri, în Elveția.
- Iranul și SUA au afirmat că Strâmtoarea Ormuz va începe să se redeschidă, iar blocada americană asupra porturilor iraniene va începe să fie ridicată imediat ce memorandumul va fi semnat.
- Ambele părți au declarat că negocierile privind alte aspecte mai dificile ale disputei – în special problema nucleară a Iranului și sancțiunile SUA împotriva Iranului – vor avea loc în următoarele 60 de zile.
- Donald Trump a declarat că Strâmtoarea Hormuz va fi redeschisă vineri și că a ordonat ridicarea blocadei asupra porturilor iraniene.
- Un înalt oficial iranian a declarat că Strâmtoarea Hormuz va fi redeschisă „tuturor navelor comerciale” odată ce memorandumul va fi semnat și că SUA au acceptat să nu impună noi sancțiuni asupra Iranului până la încheierea unui acord final.
- Acesta a adăugat că SUA vor suspenda sancțiunile petroliere împotriva Iranului pentru o perioadă determinată și că, după încheierea acordului final, toate sancțiunile impuse de SUA și ONU vor fi ridicate conform unui calendar convenit.
- Înaltul oficial iranian a afirmat că SUA au acceptat să deblocheze 25 de miliarde de dolari din activele înghețate ale Iranului, inclusiv prin transferuri directe de numerar, cooperare între țările din regiune și linii de credit financiare.
- Washingtonul, în coordonare cu aliații săi regionali, va pregăti un plan de reconstrucție și dezvoltare pentru Iran, care urmează să fie negociat și convenit cu Teheranul în termen de 60 de zile, a adăugat acesta.
- Trump a declarat că Iranului nu i se vor furniza lichidități, dar că sancțiunile ar putea fi ridicate. (Reuters)