Sari direct la conținut

Israelul ia în calcul și vaccinarea tinerilor cu a treia doză și pregătește noi restricții. „Speranța nu e un plan de lucru”

HotNews.ro
Vaccin Pfizer, Foto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia
Vaccin Pfizer, Foto: JACK GUEZ / AFP / Profimedia

​​Cu aproape 4.000 de noi cazuri zilnice de COVID-19 raportate luni, Guvernul israelian pregătește un plan prin care speră să încetinească răspândirea coronavirusului, situația din țară fiind alarmantă. Pe lângă restricții, se ia în calcul administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID 19 și persoanelor mai tinere, campania începută săptămâna trecută vizând doar persoanele peste 60 de ani.

Prim-ministrul Naftali Bennett a avertizat că ar putea fi necesară adoptarea unor „măsuri dureroase”. „Trebuie să o spunem cu sinceritate, speranța nu este un plan de lucru”, a spus Bennett, citat de Jerusalem Post.

Israelul a început duminică vaccinarea generală cu cea de-a treia doză de vaccin anticoronavirus a adulţilor de peste 60 de ani. Potrivit presei locale, zeci de mii de israelieni şi-au făcut deja programare pentru a primi a treia doză a serului Pfizer.

Circa 58% din populaţia de 9,3 milioane de israelieni sunt complet vaccinaţi, iar printre cei de peste 50 de ani, procentul este de 88%.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro