Sari direct la conținut

Israelul, pregătit să reia „în orice moment” luptele în Gaza. Netanyahu vrea să impună demilitarizarea sudului Siriei

HotNews.ro
Israelul, pregătit să reia „în orice moment” luptele în Gaza. Netanyahu vrea să impună demilitarizarea sudului Siriei
Premierul israelian Benjamin Netanyahu. FOTO: Haim Zach/Israel Gpo/ZUMA Press / Shutterstock Editorial / Profimedia

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că armata este gata să reia „în orice moment” luptele în Fâşia Gaza, unde rezistă încă armistiţiul fragil intrat în vigoare pe 19 ianuarie, relatează duminică AFP, preluată de Agerpres.

Într-un discurs rostit la Holon, în faţa unei noi promoţii de ofiţeri, Netanyahu a asigurat că Israelul este „gata să reia luptele intense în orice moment, planurile operaţionale sunt pregătite”.

„În Gaza, am eliminat cea mai mare parte a forţelor organizate ale Hamas (…). Ne vom îndeplini integral obiectivele războiului, fie prin negocieri, fie prin alte mijloace”, a adăugat el.

Tancuri în Cisiordania

Duminică, Israelul a trimis pentru prima dată în peste 20 de ani tancuri în Cisiordania ocupată, ordonând forţelor armate să fie pregătite să rămână acolo o perioadă „prelungită” pentru a combate grupurile de militanţi palestinieni din taberele de refugiaţi din zonă, a consemnat Reuters.

Zeci de mii de palestinieni au fost deja strămutaţi din locuinţele lor din Cisiordania pe parcursul ultimei luni, pe fondul raidurilor armatei israeliene în taberele de refugiaţi din oraşe ca Jenin şi Tulkarem care au vizat grupuri de militanţi, inclusiv Hamas şi Jihadul islamic. Aceste tabere, ce găzduiau descendenţi ai palestinienilor alungaţi din casele lor în urma războiului din 1948, erau de decenii fiefuri ale militanţilor.

Amenințări pentru noul regim de la Damasc

Potrivit ministrului israelian al apărării Israel Katz, circa 40.000 de palestinieni au fost mutaţi din taberele care acum au fost golite.

„Pentru prima dată în zeci de ani, am trimis tancuri în Iudeea şi Samaria”, a spus Katz duminică, folosind numele biblice utilizate în Israel cu referire la Cisiordania. „Acest lucru înseamnă că luptăm împotriva terorismului cu toate mijloacele şi peste tot”.

La rândul său, Netanyahu a mai afirmat în discursul rostit duminică la Holon că Israelul cere „demilitarizarea totală a sudului Siriei” şi că nu va tolera ca forţele noii puteri siriene să fie desfăşurate la sud de Damasc.

„Nu vom autoriza ca forţele HTS (gruparea islamistă sunnită Hayat Tahrir al-Sham) sau noua armată siriană să intre în zona de la sud de Damasc (…). Cerem demilitarizarea totală a sudului Siriei, inclusiv provinciile Quneitra, Deraa şi Suwayda”, a declarat premierul israelian.

După ce capitala siriană Damasc a căzut, pe 8 decembrie, în mâinile rebelilor islamişti conduşi de HTS, fosta aripă siriană a Al-Qaeda, Israelul a executat sute de lovituri aeriene asupra instalaţiilor militare siriene, declarând că vrea să evite ca arsenalul fostei puteri să cadă în mâinile noilor autorităţi. Armata israeliană a fost desfăşurată de asemenea în zona tampon demilitarizată a Înălţimilor Golan, în sud-estul Siriei, la liziera părţii deja ocupate de Israel din 1967 şi anexate în 1981.

INTERVIURILE HotNews.ro