Sari direct la conținut

Italia acuză Israelul de posibile „crime de război”, după atacul asupra „căștilor albastre” din Liban

HotNews.ro
Italia acuză Israelul de posibile „crime de război”, după atacul asupra „căștilor albastre” din Liban
Fumul se ridică după loviturile israeliene asupra a două cartiere centrale din Beirut, la 10 octombrie 2024, în Beirut, Liban. Sursă foto: Daniel Carde/ZUMA Press Wire/Shu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Italia a acuzat joi Israelul de posibile „crime de război”, după ce forţa ONU desfăşurată între Liban şi Israel a denunţat tiruri israeliene „repetate” asupra poziţiilor sale, doi soldaţi din cadrul forţei de menţinere a păcii fiind răniţi, relatează AFP.

Armata israeliană a dat asigurări că le-a cerut soldaţilor ONU să rămână „în spaţii protejate” înainte de a lansa atacuri „în apropierea” bazei lor. Incidentul a fost denunţat de Washington, Madrid, Paris şi Dublin, potrivit Agerpres.

Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL), din care 10.000 de soldaţi sunt desfăşuraţi în sudul ţării, a cerut încetarea ostilităţilor de când tirurile transfrontaliere dintre armata israeliană şi Hezbollah s-au transformat recent într-un război deschis.

UNIFIL a anunţat joi că „două Căşti albastre au fost rănite după ce un tanc Merkava al armatei israeliene a tras asupra unui turn de observaţie al sediului UNIFIL” din Naqoura, provocând rănirea a doi bărbaţi, cetăţeni indonezieni.

Italia, principala ţară occidentală care contribuie la UNIFIL în ceea ce priveşte efectivele cu aproape 900 de soldaţi mobilizaţi, a denunţat acte „intolerabile” şi l-a convocat pe ambasadorul israelian pentru un „protest ferm”.

Madridul a denunţat o „încălcare gravă a dreptului internaţional”

Ministrul italian al Apărării Guido Crosetto a estimat că aceste tiruri israeliene împotriva UNIFIL „ar putea constitui crime de război şi, cu siguranţă, reprezintă încălcări foarte grave ale normelor dreptului internaţional umanitar”.

Madridul a denunţat o „încălcare gravă a dreptului internaţional”, cerând ca securitatea Căştilor albastre să fie „garantată”.

Statele Unite s-au declarat „foarte îngrijorate”, cerând aliatului lor „să nu ameninţe securitatea forţelor ONU de menţinere a păcii”.

Franţa a anunţat că „aşteaptă explicaţii” şi a „condamnat orice atingere la adresa securităţii UNIFIL”.

Parisul solicitase, înainte de incident, o nouă reuniune a Consiliului de Securitate al ONU consacrată situaţiei din Liban, notează AFP.

INTERVIURILE HotNews.ro