Sari direct la conținut

Italia alocă 13,5 miliarde de euro pentru construcția unui pod. Un proiect luat în calcul încă de pe vremea romanilor

HotNews.ro
Italia alocă 13,5 miliarde de euro pentru construcția unui pod. Un proiect luat în calcul încă de pe vremea romanilor
Macheta podului Messina Foto: Alessandro Bremec / ipa-agency.n / PA Images / Profimedia

Guvernul italian urmează să aprobe săptămâna viitoare proiectul unui pod care să lege insula Sicilia de restul țării, acordul cabinetului de la Roma fiind un pas important în începerea propriu-zisă a lucrărilor, informează Reuters.

O sursă Reuters a precizat că reuniunea comitetului de planificare economică CIPESS în care să fie aprobat proiectul încă nu a fost programată oficial, dar se așteaptă ca ședința să aibă loc până pe 7 august.

O legătură stabilă peste strâmtoarea Messina a fost discutată încă de pe vremea romanilor, însă proiectul părea a fi abandonat definitiv în 2013, când compania creată să supravegheze construcția podului a fost închisă, fiind una dintre măsurile de austeritate adoptate de guvernul de atunci.

Proiectul a fost relansat de la preluarea puterii de către Giorgia Meloni care este dispusă să aloce 13,5 miliarde de euro pentru construcția unui pod suspendat de 3,6 kilometri între orașul sicilian Messina și regiunea Calabria.

Potrivit Companiei Strâmtorii Messina, care coordonează proiectul, aprobarea din partea CIPESS va deschide calea către lucrările preliminare, precum exproprierile, cercetările arheologice și geologice.

Un consorțiu condus de compania italiană WeBuild va construi podul, care ar trebui să fie terminat în 2032 la mai bine de 60 de ani după ce Italia a organizat un concurs internațional pentru conceperea podului.

„Toată lumea se uită la podul Messina cu atenție și pune întrebări despre el”, a declarat directorul WeBuild Pietro Salini, săptămâna trecută, când a prezentat rezultatele financiare ale grupului pentru prima jumătate a anului.

INTERVIURILE HotNews.ro