Italia amână decizia privind livrările de arme către Ucraina (presă)
- Redactia Hotnews
Italia nu va lua o decizie privind livrarea de noi arme Ucrainei până în februarie, din cauza unor tensiuni politice, aspecte financiare şi lipsuri militare, a relatat luni cotidianul italian La Repubblica, citat de Reuters și Agerpres.
În urmă cu două săptămâni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că Roma ia în considerare să trimită sisteme de apărare antiaeriană, după o discuţie cu premierul italian Giorgia Meloni, în care aceasta a reafirmat „sprijinul deplin” al guvernului său pentru Ucraina.
La scurt timp după, ministrul Apărării, Guido Crosetto, a abordat un ton mai precaut în legătură cu capacitatea Italiei de a furniza Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană.
La Repubblica relatează, citând surse neprecizate, că Meloni, care este o susţinătoare fermă a Kievului, se confruntă cu o rezistenţă faţă de aprobarea decretului de a trimite arme Ucrainei din partea aliaţilor săi de la dreapta radicală, Matteo Salvini şi Silvio Berlusconi.
Ambii politicieni au legături vechi cu Moscova, comentează Reuters.
Însă surse din cadrul celor două partide – Liga lui Salvini şi Forza Italia al lui Berlusconi – au negat luni că au vreo problemă cu decretul.
Italia a trimis până acum cinci pachete de ajutor Ucrainei
Un alt obstacol în calea deciziei este îngrijorarea că armata italiană ar putea rămâne fără sisteme de apărare antiaeriană, în contextul în care două dintre cele cinci baterii de rachete ale sale sunt deja desfăşurate în Kuweit şi Slovacia, potrivit La Repubblica.
A treia îngrijorare, conform cotidianului, este costul armelor care ar trebui trimise Kievului.
Zelenski face presiune asupra aliaţilor occidentali ai Ucrainei pentru a suplimenta sprijinul militar pentru a ajuta la contracararea atacurilor ruseşti cu rachete şi drone asupra infrastructurii civile.
În mandatul fostului premier Mario Draghi, Italia a trimis cinci pachete de ajutor Kievului, inclusiv echipamente militare, iar guvernul lui Meloni, instalat în octombrie, lucrează de mai multe săptămâni la o posibilă a şasea livrare.
___