Sari direct la conținut

Italia se alătură inițiativei de construcție a Noului Drum al Mătăsii/ SUA avertizează împotriva semnării acordului de sprijinire a ,,proiectului vanitos al Chinei”

HotNews.ro
Italia se alătură inițiativei de construcție a Noului Drum al Mătăsii/ SUA avertizează împotriva semnării acordului de sprijinire a ,,proiectului vanitos al Chinei”

Premierul Italiei, Giuseppe Conte, a anunțat marți că Italia va deveni prima țară din Grupul celor șapte națiuni care să se alăture inițiativei ambițioase a Chinei, denumită Belt and Road. Decizia Italiei contravine obiecțiilor din partea Statelor Unite ale Americii și a preocupărilor din cadrul coaliției de guvernare din țară, informează Associated Press.

Conte a declarat că semnarea memorandumului dintre Italia și China, care va avea loc în timpul vizitei premierului chinez din această săptămână, nu va ,,pune sub semnul întrebării” poziția Italiei în cadrul strategiei transatlantice sau în relație cu partenerii săi europeni.

Semnătura Italiei va fi considerată o legitimare a proiectului care prevede construirea de rute maritime și terestre care să lege China de Europa.

Un oficial de la Casa Albă a avertizat Italia împotriva semnării acordului, numind inițiativa Belt and Road un ,,proiect vanitos” al chinezilor.

Guvernele europene au refuzat să semneze o declarație comună privind inițiativa Chinei la un forum care a avut loc anul trecut la Beijing. Acestea au susținut că proiectul chinezesc nu dispune de standarde privind finanțarea și transparența.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro