IUBI40: Generația 40+ își revendică dansul. Și spațiul
Într-o cultură de nightlife care pare că s-a oprit undeva la 25 de ani, o generație întreagă a rămas fără ring de dans. Și nu pentru că nu mai dansează. Ci pentru că, așa cum spune poziționarea manifest a noului brand IUBI40, “Pentru că, la un moment dat, această generație a încetat să se mai prefacă că îi place ceva ce nu o mai atinge în niciun fel.”
Pe 14 iunie, la Apollo111, de la 17:00 la 22:00, are loc primul party IUBI40 — o experiență socială și senzorială dedicată celor care au trecut de 40, dar nu au trecut peste pofta de viață.
Ce e diferit? În sfârșit, alegi.
Alegi piesa. O dedici. O asculți. Și da, o dansezi.
Primești o citire de tarot — pentru că, uneori, magia are mai mult sens decât explicațiile.
Și găsești un stand de cărți al editurii ZYX — pentru că unii dintre noi încă vor să mai și citească între două refrene.
Totul între 17:00 și 22:00. La timp pentru o seară trăită bine și un somn odihnitor.
Iubi40+ nu e despre „încă mai putem”.
E despre „acum știm exact ce vrem”.
E despre a dansa în afara rețetelor. A alege conștient.
Fără look-at-me. Fără hype. Fără playlisturi care nu spun nimic.
Și nu e doar intuiție. E și biologie.

Peter Attia, autorul Outlive, spune că dansul este unul dintre cele mai eficiente moduri de a prelungi viața — pentru că îți păstrează echilibrul, masa musculară, sănătatea cardiovasculară, creierul antrenat și mintea limpede.
Andrew Huberman, cercetător la Stanford, explică simplu: când asculți muzică, creierul activează exact acele circuite care spun corpului să se miște. Beat-ul potrivit îți schimbă literalmente chimia. Nu contează dacă știi piesa. Contează că vrei s-o trăiești.
IUBI40 e locul unde faci asta, printre oameni ca tine.
„Pentru mulți dintre noi, diminețile au devenit momentul-cheie al zilei. Practici precum Surya Namaskar – un salut al soarelui, un dans sacru al respirației și corpului – ne-au învățat că începuturile contează.
Așa a apărut și IUBI40: un day party, nu un dry party. Am vrut un spațiu în care să dansăm conștient, intens, devreme. Să simțim tot, dar să ne trezim limpede. Cu chef, nu cu regret.”
— Alina Vîlcu, co-fondator IUBI40
„IUBI40 a apărut din nevoia noastră de a dansa, de a merge la petrecere, dar și de a rămâne prezenți în viața noastră așa cum e ea: cu responsabilități. Nu fugim de cine suntem acum. Dimpotrivă, ne asumăm – față de noi, față de ceilalți – că bucuria, dansul, petrecerea sunt parte din ce ne face bine.
Vrem să închidem ochii, să simțim ritmul, să dansăm cu oameni ca noi, într-un spațiu în care să ne simțim lejeri. Petrecerile noastre sunt pe zi – ca să putem trăi combinația perfectă: intens și conștient, cu chef și cu somn bun.”
Oana Martha, co-fondator IUBI40
“Multă vreme mulți dintre noi am fost plecați care încotro: cu viața, cu jobul, cu responsabilitățile. IUBI40 e din nevoia noastră de a ne regăsi unii cu alții acolo unde ne-am simțit bine împreună. Pe beat. E pentru cei de peste 40 care nu mai au chef să pară cringe pe ringul de dans, dar care știu ce înseamnă drop beat pe remixurile arabice, dar și că viaţa bună se menține cu culcat devreme.
Bogdan Tataru, co-fondator IUBI40
Despre proiect
IUBI40 este o platformă de experiențe sociale și dans dedicate exclusiv celor peste 40 de ani, fondată de Alina Vîlcu, Oana Martha Igrisan, Bogdan Tataru și Cătălin Rusu.
Designul de brand este semnat de Brand Growers.
Primul party are loc pe 14 iunie, între 17:00 și 22:00, la Apollo111.
Bilet: 80 lei.
Intrarea se face doar pe bază de buletin.
Articol susținut de Apollo111
