Iulia Timosenko isi va imparti celula de detentie cu o femeie condamnata pentru crima
Fostul premier ucrainean Iulia Timosenko isi va imparti in curand celula cu o femeie condamnata pentru crima, a declarat avocatul lui Timosenko, Serhiy Vlasenko, citat de RIA Novosti.
„In urma cu cateva zile, a fost pus un pat suplimentar in celula Iuliei Timosenko. Conform autoritatilor din penitenciar, patul este pentru o femeie foarte inteligenta si toleranta, care a fost condamnata pentru omor cu premeditare”, a anuntat agentia de stiri ucraineana UNIAN.
Iulia Timosenko a fost arestata in august 2011, iar in octombrie a fost condamnata la sapte ani de inchisoare pentru abuz in functie, dupa ce judecatorii au considerat ca a semnat contracte de gaze cu Rusia care sunt dezavantajoase pentru statul ucrainean. Uniunea Europeana si Rusia condamna procesul in care este acuzata Iulia Timosenko si sustin ca este motivat politic.
