Sari direct la conținut

Iunie a fost a 13-a lună consecutivă care stabilește record de temperatură la nivel global

HotNews.ro
încălzire globală, Foto: wen hui wang / Panthermedia / Profimedia
încălzire globală, Foto: wen hui wang / Panthermedia / Profimedia

Luna trecută nu a fost cea mai caldă lună iunie doar în România, ci și la nivel global, fiind a 13-a lună consecutivă care doboară recordul de căldură la nivelul întregii lumi, scrie InfoClima.ro.

Temperatura medie pentru iunie la nivel global a fost de 16,65°C cu 0,68°C mai mare decât media perioadei de referință 1991-2000. Iunie 2024 a fost cea mai caldă lună iulie începând cu 1940 depășind cu 0,14°C recordul anterior din 2023 (16,51°C). Astfel Recordul de temperatură din iunie 2024 marchează cea de a 13 lună consecutivă cu recorduri lunare.

Temperatura medie a apei la suprafața mării în luna iunie a fost de 20,85°C cu 0,5°C mai mare decât media perioadei de referință 1991-2000. Temperatura medie a apei la suprafața mării a depășit în iunie 2024 cu 0,04°C recordul din 2023, reprezentând cea de a 15 lună consecutivă cu recorduri lunare.

Recordul de temperatură din iunie 2024 marchează cea de-a 13-a lună consecutivă cu recorduri lunare
Iunie 2024 — un început de vară cu multe semne de îngrijorare

În această lună grindina a afectat multe județe din România precum Harghita, Covasna, Bistrița Năsăud și Iași (Răducăneni), provocând pagube însemnate la nivel local. Valurile caniculare de asemenea și-au făcut pe deplin resimțită prezența în majoritatea orașelor din România.

Rămâne de văzut ce vor aduce lunile Iulie și August deoarece după cum preciza Dr. Gavin Schmidt (NASA):

„Dacă anomalia nu se stabilizează până în august – o așteptare rezonabilă bazată pe evenimentele anterioare de El Niño – atunci lumea va intra într-un teritoriu necunoscut”.

INTERVIURILE HotNews.ro