Sari direct la conținut

Jaap de Hoop Scheffer, secretarul general al NATO: Daca presedintele Putin vine cu mintea deschisa, vom putea face progrese in relatia NATO-Rusia

HotNews.ro

„Nu ma astept ca presedintele Putin sa taca in legatura cu lucrurile asupra carora nu suntem de acord. Dar – daca vine cu mintea deschisa – putem face progrese in relatia NATO -Rusia”, a spus secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, adaugand ca „a fost creat cadrul” pentru astfel de progrese.

Secretarul general al Aliantei a subliniat ca, in ciuda chestiunilor asupra carora exista dezacord cu Rusia – Kosovo sau scutul antiracheta – s-a creat cadrul pentru progresele in relatia dintre Rusia si NATO: oferta Rusiei privind dreptul de tranzit pe teritoriul sau, pentru scurtarea rutelor de transport al materialelor non-militare necesare desfasurarii operatiunilor NATO din Afganistan, misiunile de instruire comune a ofiterilor afgani care lupta impotriva tradficului de narcotice, sprijinul in combaterea terorismului si cooperarea din Mediterana.

In ciuda acestor premise lipseste totusi „impusul politic” de a avea o relatie strategica superioara, iar Summitul de la Bucuresti va demonstra, potrivit lui Scheffer, daca NATO si Rusia pot discuta „intr-o maniera constructiva” pentru a gasi solutii reale si daca, in ciuda divergentelor, vor putea face colaborarea mai buna.

NATO va adopta la Bucuresti un document de viziune privind Afganistanul

Afganistanul este prioritatea Summitului NATO si este o ocazie de a reafirma nu numai angajamentul Aliantei in regiune, ci si de evaluare mai buna a resurselor, a spus Scheffer.

Documentul adoptat va stabili niste repere si ” va crea calea catre un nou angajament in Afganistan”, va pune un accent mai mare pe eforturile civile. „Problemele de securitate ce au trebuit rezolvate vor trece tot mai mult sub gestionarea afganilor, armata a demonstrat ca isi poate asuma responsabilitatea in acest sens. Asta ar trebui sa permita ISAF sa devina un element de sprijin si coordonare”, a spus Scheffer, dar a atras atentia ca acest transfer nu poate avea loc peste noapte.

Intrebat daca afganii sunt capabili sa isi asigure singuri securitatea, presedintele afgan Hamid Karzai s-a limitat la a-si exprima gratitudinea la adresa comunitatii internationale care i-a ajutat.

„Va trebui sa facem mai mult pentru a elimina temerile nationale care exista in legatura cu capacitatea afganilor de a opera in mod eficient”, a anticipat Secretarul General al NATO preocuparea exprimata in cadrul The Bucharest Conference, organizata de German Marshall Fund.

Indiferent de decizia NATO, Gerogia si Ucraina vor primi un mesaj pozitiv si neambiguu privind locul lor in Alianta, spune Scheffer

Indiferent de ce se va intampla la Bucuresti – daca Georgia si Ucraina primesc Membership Action Plan, pentru a intra in faza premergatoare aderarii la NATO -, „dosarul extinderii nu va fi inchis dupa Bucuresti”, a asigurat Secretarul General.

Cele doua tari vor primi un mesaj „pozitiv si neambiguu”, indiferent care va fi rezultatul discutiilor din aceasta seara si decizia luata joi de catre Alianta. „Ambele au locul in Alianta, usa NATO este deschisa si ambele vor intra pe ea daca vor indeplini criteriile cerute de Alianta”, a spus Jaap de Hoop Scheffer.

Germania si Franta sunt liderele unui grup de tari care considera ca Georgia si Ucraina nu trebuie sa primeasca MAP la Summitul de la Bucuresti, pentru a nu leza Rusia, in timp ce statele foste comuniste, sprijinite de SUA si Canada sustin contrariul. Discutiile pe aceasta tema se anunta deja extrem de tensionate, lucru evident din conferintele premergatoare evenimentului, unde expertii americani si germani s-au infruntat deja in termeni deloc cordiali pe aceasta tema.

Scheffer a mai spus ca NATO va angaja si Serbia in procesul integrarii euroatlantice. Cu o conditie: „daca ea lasa in urma nationalismul care nu i-a adus niciun avantaj si vrea sa preia oferta de colaborare pe care NATO i-o pune pe masa la Bucuresti”.

Scheffer crede ca Summitul va fi unul de succes

Argumentul Secretarului General consta si in alte teme de discutie, precum protectia infrastructurii energetice si combaterea cyber-terorismului. Discutiile in cadrul Aliantei au facut progrese la Riga, in 2006, iar acum este momentul pragmatismului. „Avem acum un bun pachet asupra caruia putem cadea de acord”, a spus el referitor la tema legata de securitatea energetica.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro