Sari direct la conținut

J`accuse: toți suntem vinovați de bullying-ul și violența din școli!

Contributors.ro
Cristi Danilet, Foto: Arhiva personala
Cristi Danilet, Foto: Arhiva personala

Ziua Anti-bullying: Prima zi de joi din luna noiembrie a fiecărui an a fost proclamată de către UNESCO, în 2019, drept „Ziua Internațională împotriva Violenței și Bullying-ului la Școală, inclusiv Cyberbullying” (International Day against Violence and Bullying at School including Cyberbullying). Se recunoaşte astfel că violența școlară, sub toate formele sale, constituie o încălcare a drepturilor copiilor și adolescenților la educație, la sănătate și bunăstare.

Pentru că îmi este greu să mai trec cu vederea ceea ce se întâmplă în multe din școlile noastre, am întocmit acest rechizitoriu public, cu dorința manifestă de a atrage atenția asupra lipsei noastre de responsabilitate. A tuturor.

1 Bullying-ul este conflictul generat de un elev cu efecte umilitoare pentru un alt elev și care are loc, în mod repetat, în fața altor elevi. A existat dintotdeauna, dar s-a accentuat în ultimii ani pe fondul nerespectării generalizate a regulilor din școli. Un ultim studiu în domeniu arată că: 25% dintre elevi sunt agresori, 50% sunt victime și 80% sunt martori ale bullying-ului.

2 Este plin internetul de cărți și studii despre acest fenomen. Aproape că nu există școală în care să nu se fi desfășurat vreun proiect anti-bullying sau care să nu se laude pe net cu vreo prezentare sau studii pe acest subiect. Cifrele ne arată realitatea crudă: reglementări inutile și programe fără rezultat sustenabil.

3 Confuzia care se face între violența școlară și bullying este incredibil:

  • Azi, cam tot ce implică agresiuni într-o școală este calificat drept „bullying”, considerat ceva ce nu este până la urmă atât de grav și care, prin urmare, poate fi trecut cu vederea;
  • Confuzia este atât de mare încât chiar normele metodologice de prevenție anti-bullying conțin drept dicton „școală cu toleranță zero la violență“;
  • 1 din 7 copii este agresat fizic la gimnaziu și 1 din 10 elevi este agresat fizic la liceu. Niciunul dintre aceste cazuri nu este reclamat la DGASPC, deși există această obligație legală încă din anul 2004;
  • Unii cred că este bullying atunci când elevul e agresat de profesor – nu, aceasta este infracțiune de purtare abuzivă;
  • Alții cred ca este tot bullying atunci când profesorul e agresat de către un elev – nu, acesta este un delict civil, când copilul are sub 14 ani; și este infracțiune când agresiunea este fizică și copilul are peste 14 ani.

4 Această stare de lucruri a fost generată de o continuă diminuare a autorității profesorilor: unii nu pot fascina sau măcar interesa elevii, nu au vocație pentru învățământ și vin la școală ca la un simplu loc de muncă de unde obțin un salariu.

5 Diminuarea autorității profesorilor a fost favorizată de scăderea respectului față de ei datorat de părinți. Aceștia au devenit brusc atotștiutori, critici acerbi ai metodelor didactice, analiști ai manualelor școlare.

6 Avem legislație modernă și aproape suficientă. Ea, însă, nu este nici cunoscută sau înțeleasă de profesori, nici discutată la modul serios cu elevii, nici de interes pentru părinți:

  • Niciun profesor din România nu a auzit de Legea drepturilor copiilor din anul 2004. Niciunul nu știe ce responsabilități legale are față de minorii pe care îi educă;
  • Niciun profesor din România nu a citit în Codul civil din anul 2011 despre răspunderea sa materială pentru faptele comise de elevii săi și cum se poate îndrepta contra copilului și a părinților acestuia dacă este insultat pe Facebook sau Instragram;
  • Legea educației din anul 2011 este mult prea stufoasă și prea tehnică. Nimeni nu are timp să o citească și este prea greu de înțeles;
  • Statutul elevului din 2016 este luat în derâdere de către profesori, chiar ascuns în unele unități școlare, invocat de elevi doar când e vorba de drepturi (în special când e vorba de uniforme și părăsirea școlii de către elevii majori) și este total necunoscut de către părinți;
  • Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar apărut acum două luni este un document ce conține 200 de articole, mult prea tehnic pentru a fi înțeles ușor de adulți, darămite de copii;
  • Parlamentul a greșit când a crezut că rezolvă problema legiferând un fenomen social numit bullying, pe care l-a transformat, astfel, într-un fenomen juridic. Legea din anul 2019 nu a produs vreun efect până acum;
  • A fost nevoie de norme de punere în aplicare a legii în anul 2020, emise de Ministerul Educației. Au fost o mulțime de profesori și psihologi invitați pentru scrierea/validarea acestor norme, dar niciun jurist specializat în lucrul cu minorii;
  • Au fost sute de programe dezvoltate la nivel de școli sau de ONG-uri pe tema bullying-ului. Aproape toate conțin erori conceptuale și, oricum, nu au produs rezultate vizibile și de durată. Dar proiectele au fost bifate, rapoartele completate și banii cheltuiți.

7 Spun că legislația este aproape suficientă pentru că, de exemplu:

– nota scăzută la purtare care însoțește o sancțiune principală nu mai este de mult timp o sancțiune, din moment ce după câteva săptămâni de cumințenie se șterge din dosarul elevului;

– eliminarea ce a avut loc acum două luni a posibilității de exmatriculare a elevilor de liceu pentru fapte foarte grave nu va face decât să încurajeze indisciplina în școli;

– modul în care este reglementată juridic răspunderea disciplinară a elevilor este o glumă juridică: sancțiunile sunt prevăzute la nivel de statut al elevului și nu la nivel de lege, abaterile disciplinare nu sunt enumerate în mod expres, iar procedura de investigație pentru stabilirea abaterii pur și simplu nu există. Chiar sunt mulți profesori ce afirmă că elevului nu i se poate lua o declarație în absența părintelui – ceea ce, din punct de vedere juridic, este eronat! Ducând mai departe acest tip de raționament, s-a ajuns ca mulți să afirme că poliția nu poate controla copiii de posesia unor arme sau a drogurilor decât în prezența părinților sau a profesorilor – ceea ce este hilar!

8 Este extrem de grav că în prezent profesorii nu pot identifica acțiunile ce pot fi încadrate în ceea ce numim bullying. Am asistat de multe ori la ore și am văzut cum un copil întreabă ceva sau răspunde la ceva într-un mod ce am numi „prostioară”, la care toată clasa râde, în frunte cu profesorul, nerealizând ce tocmai s-a întâmplat: bullying în toată regula. Iar asta este forma cea mai ușoară, tolerată la nivel general, din păcate.

9 Comisiile anti-bullying și anti-violență din școli se suprapun, se confundă în atribuții și, oricum, sunt doar pe hârtie. Nimeni din școală nu știe de existența lor, nimeni nu știe cine și cum le poate sesiza și nimeni nu știe ce competențe au. Evident, normele în acest sens nu sunt publice nici în interiorul școlii, nici pe site-ul școlii. Nu există rapoarte publice ale activităților lor.

10 Fără acest cadru funcționabil, atunci când au conflicte între ei elevii ajung în situația de a-și face dreptate singuri. Doar că acum sunt situații în care se utilizează chiar arme albe.

11 Tolerarea bullying-ului produce un sentiment de insecuritate și generează indisciplină care are consecințe din ce în ce mai serioase. Prima consecință este cu privire la folosireatelefonului mobil:

  • Nu există elev care să nu aibă telefon la școală. Sunt țări în care minorul nu poate fi proprietar al unui telefon, pentru a-l face responsabil pe adultul care i l-a înmânat. Noi nu avem astfel de reglementări. Din contra, legea din România nu permite părinților să verifice conținutul comunicărilor pentru copiii mai mari de 14 ani; profesorii din școli sau educatorii din centre nu pot verifica în telefon comunicările fără acceptul elevului;
  • Se ajunge ca elevii mici să fie umiliți de cei mai mari care îi pun să stea in genunchi în fața lor și a colegilor, îi lovesc în public sau îi abuzează în toalete, acte pe care le filmează și le urcă pe youtube;
  • Deși regulile sunt că un minor sub 13 ani nu poate avea cont pe social-media fără acceptul părinților, în România sunt copii sub această vârstă care și-au falsificat data nașterii și au deschis conturi pe FB, Insta, TikTok, SnapChat fără ca părinții să știe sau să fie interesați de aceste aspecte;
  • Unii elevi deschid conturi pe social-media în numele unor colegi și chiar al profesorilor pentru a-și bate joc de ei. Nimeni nu știe căile legale prin care se poate stopa acest lucru, iar poliția este depășită de astfel de situații încât preferă să nu primească astfel de sesizări sau să nu le rezolve;
  • Schimbarea pozelor cu minori în ipostaze sexuale este infracțiunea de pornografie infantilă. Tribunalele se confruntă cu o explozie de minori șantajați cu astfel de imagini de prieteni, iubiți sau străini. Faptul că simpla deținere a unor astfel de imagini este infracțiune nu interesează pe nimeni;
  • Nimeni nu știe ce e permis în domeniul captării de imagini la școală, ce e interzis, cum poate fi oprit legal un elev să utilizeze telefonul mobil în timpul orei sau dacă poate fi împiedicat să îl folosească în timpul pauzei. Deși au pârghii legale în acest sens, profesorii nu știu cum să procedeze;
  • O mulțime de minore au pozele postate pe OnlyFans, deși este ilegal, de unde obțin venituri. Colegii le știu, profesorii le știu, dar nimeni nu reclamă aceste cazuri;
  • Aproape toți adolescenții intră în mod curent pe dark web. Adulții din România nici nu știu ce este asta.

12 A doua consecință este cu privire la bunurile aduse de elevi în școală deși ele sunt interzise – brichete, spray paralizant, țigări, cuțite, bricege, alcool:

  • Deținerea de brichete de către elevi în incinta școlii e privită atât de normal, încât nimeni nu își pune problema că acest lucru este interzis încă din anul 2016;
  • Cazurile cu arme albe aduse la școală nu sunt raportate nici la director (aducerea lor în școli e abatere disciplinară prevăzută în Statutul elevului), nici la procuror (aducerea lor în școli e infracțiune prevăzută în Codul penal);
  • Că s-a ajuns ca directorii să alerge prin curtea școlii cu stingătorul de incendii după elevi, poate pare hazliu. Tragedia e că elevii fumează fără probleme în toaleta școlii, în capătul terenului de sport sau pe trotuarul situat vizavi de școală. Uneori, elevii fumează chiar în același loc cu profesorii, nici nu mai au de ce să se ascundă unii față de alții;
  • Taberele cu elevi sau petrecerile de majorat ori de sfârșit de ani sunt locuri în care consumul de alcool, dacă nu și de marijuana, este ceva tolerat de toată lumea;
  • Agenților comerciali care vând alcool și țigări minorilor nu li se întâmplă nimic. În România, legea dată în acest sens nu doar că nu este aplicată, ci este luată în râs: doar nimeni nu merge cu buletinul la magazin. Polițiștii încă nu au aflat că au atribuții în acest sens.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro