Sari direct la conținut

Jaf în București. Un adolescent de 15 ani l-a lovit cu satârul pe bărbatul care l-a prins

HotNews.ro
Jaf în București. Un adolescent de 15 ani l-a lovit cu satârul pe bărbatul care l-a prins
Hoțul a folosit un satâr ca să scape de urmăritori Foto: Wachiwit / Alamy / Alamy / Profimedia

Un bărbat care a încercat să prindă un tânăr de 15 ani care tocmai jefuise un magazin alimentar din Sectorul 1 al Capitalei a fost lovit în cap cu un satâr de către hoţ pe stradă, informează Agerpres.

Joi, în jurul orei 9,20, un adolescent de 15 ani a mers la un magazin alimentar situat în Sectorul 1, iar după ce a primit de la vânzătoare trei pachete de ţigări, a fugit din magazin fără a plăti.

Mai multe persoane care au observat incidentul au plecat în urmărirea hoţului, care, în momentul în care a fost prins de unul dintre bărbaţii care alergau după el, a scos un satâr pe care îl ţinea ascuns în pantaloni şi, pentru a-şi asigura scăparea, l-a lovit pe bărbatul respectiv cu satârul în zona capului, în repetate rânduri, până ce a fost imobilizat de ceilalţi martori.

Persoana vătămată, care prezenta plăgi tăiate la cap şi la braţele cu care s-a apărat, a primit îngrijiri medicale şi este în prezent în afara pericolului.

Tânărul a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

INTERVIURILE HotNews.ro