Sari direct la conținut

JD Vance, despre negocierile cu Groenlanda: Dacă vom plăti o mulţime de bani pentru securitatea Arcticii, e rezonabil să obţinem beneficii din asta

HotNews.ro
JD Vance, despre negocierile cu Groenlanda: Dacă vom plăti o mulţime de bani pentru securitatea Arcticii, e rezonabil să obţinem beneficii din asta
JD Vance la Baza spațială Pituffik din Groenalnda, martie 2025. Sursă foto: Jim Watson / AP / Profimedia

Aflat în Armenia, vicepreşedintele SUA, JD Vance, a fost întrebat despre situaţia negocierilor cu Groenlanda şi a spus că discuţiile vor avea loc „în următoarele câteva luni”, insistând că SUA ar trebui să „obţină anumite beneficii” pentru investiţiile în securitatea Arcticii, relatează News.ro citând The Guardian.

Însă el şi-a repetat criticile implicite la adresa Danemarcei, spunând că „unii dintre aliaţii noştri au investit prea puţin în securitatea Arcticii” şi a afirmat că, dacă SUA trebuie să intensifice eforturile şi să investească bani în regiune, ar trebui să „obţină anumite beneficii din asta”.

El a sugerat, de asemenea, că ar putea dura ceva timp până când se va ajunge la un acord privind o soluţie.

„Ei bine, negocierile cu Groenlanda sunt încă la început. Ştiu că am lucrat destul de mult la acest subiect în ultimele săptămâni, dar este foarte simplu. Groenlanda e foarte importantă pentru securitatea naţională a Statelor Unite ale Americii. Cred că unii dintre aliaţii noştri au investit prea puţin în securitatea Arcticii. Şi dacă vom investi în securitatea Arcticii, dacă vom plăti practic o mulţime de bani şi vom fi responsabili pentru protejarea acestei mase terestre uriaşe, cred că este rezonabil ca Statele Unite să obţină unele beneficii din asta, şi acesta va fi punctul central al negocierilor de aici în următoarele câteva luni”, a declarat JD Vance.

Ministrul de externe al Groenlandei, Vivian Motzfeldt, a declarat sâmbătă că, deşi este pozitiv faptul că discuţiile cu SUA sunt în curs, acestea nu au ajuns încă acolo unde Groenlanda doreşte şi este prea devreme pentru a prevedea unde vor duce. „Nu suntem încă acolo unde vrem să fim. Va fi un drum lung, aşa că este prea devreme să spunem unde vom ajunge în final”, a spus Motzfeldt într-o conferinţă la Nuuk, alături de omologii săi danez şi canadian.

INTERVIURILE HotNews.ro