Sari direct la conținut

Jennifer Fox – regizor, globetrotter, feminista – vine la Bucuresti

HotNews.ro

Invitatul special al celei de-a cincea editii One World Romania este Jennifer Fox, unul dintre cele mai importante nume ale filmului documentar din ultimii 25 de ani. Pe 15, 16 si 17 martie va fi prezentata la NCRR o retrospectiva dedicata filmelor sale.

Cea mai populara realizare a lui Fox este seria de 6 episoade intitulata “Flying: Confessions of a Free Woman”, despre care creatoarea serialului „Sex and the City”, Candace Bushnell, spunea ca „ar trebui sa fie materie obligatorie pentru femeile din toata lumea”. In acest adevarat tur de forta, Jennifer Fox calatoreste in 17 tari si exploreaza propria viata emotionala si sexuala pentru a descoperi ce inseamna a fi o femeie libera astazi.

Primul ei film, „Beirut: The Last Home Movie”, complex si emotionant ca un film de fictiune, descrie o familie aristocratica ce incearca sa-si pastreze stilul de viata in toiul razboiului civil libanez. In “My Reincarnation” (2010) Jennifer Fox spune povestea relatiei dintre marele maestru budist Namkhai Norbu si fiul sau Yeshi, considerat reincarnarea unui faimos Dalai Lama. Niciodata pana acum un mare maestru tibetan nu a permis accesul deplin la viata sa privata si este putin probabil ca acest fapt sa se mai repete vreodata.

De la debutul sau, in 1988, realizarile regizoarei americane au fost premiate in cadrul celor mai prestigioase festivaluri (Sundance, Cinema du Reel, Hot Docs, etc.) si difuzate peste tot in lume (mai putin in Romania…).

Pe langa retrospectiva dedicata filmelor ei, Jennifer Fox va sustine la Bucuresti – pe 15 martie – si un masterclass. Jennifer va vorbi despre felul in care lucreaza si traieste in fata obiectivului si va demonstra pe viu cum foloseste o camera video.

Abonamentele pentru accesul general la cea de-a cincea editie a One World Romania s-au pus in vanzare in reteaua TicketFan si costa 60 de lei. Pretul unui abonament cu 5 intrari este de 30 de lei.

One World Romania a fost in 2011 unul dintre cele 4 proiecte castigatoare ale premiului Council of Europe Cultural Events label 2011 (CECEL 2011). Acesta este acordat in fiecare an de secretarul general al Consililui Europei unui numar restrans de evenimente culturale inovatoare, care transmit mesaje puternice referitoare la subiecte relevante pentru Consiliul Europei si la aspecte critice pentru societatea europeana.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro