Sari direct la conținut

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, a pierdut o motiune de cenzura in cadrul partidului, dar refuza sa demisioneze

HotNews.ro
Jeremy Corbyn, Foto: Captura YouTube
Jeremy Corbyn, Foto: Captura YouTube

Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist britanic, a pierdut votul pe tema unei motiuni de cenzura in cadrul formatiunii de centru-stanga, informeaza Sky News, citat de Mediafax.

In total, 172 de parlamentari laburisti au votat impotriva lui Jeremy Corbyn, iar 40 in favoarea acestuia.

Adoptarea motiunii de cenzura impotriva liderului opozitiei britanice deschide calea pentru inlocuirea acestuia, in contextul in care a refuzat sa demisioneze dupa referendumul in favoarea iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana.

Liderul laburist Jeremy Corbyn refuza sa demisioneze, in pofida motiunii de cenzura.

Jeremy Corbyn a anuntat, marti seara, ca nu va demisiona din functia de lider al Partidului Laburist britanic nici dupa motiunea de cenzura care l-a vizat, informeaza ziarul The Guardian.

„Am fost ales in mod democratic pentru un nou tip de politica de catre 60% dintre membrii si sustinatorii Partidului Laburist si nu ii voi trada prin demisie. Votul de astazi al deputatilor laburisti nu are nicio legitimitate constitutionala”, a afirmat Jeremy Corbyn.

„Suntem un partid democratic, cu un regulament clar. Alegatorii nostri au nevoie ca membrii Partidului Laburist, liderii sindicali si deputatii laburisti sa se solidarizeze in spatele conducerii mele, intr-un moment crucial al tarii noastre”, a spus Jeremy Corbyn.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro