Sari direct la conținut

Jesus! Ce ministru de externe!

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

Ministrul de externe, Titus Corlatean, s-a intalnit pe la sfarsitul lunii aprilie cu reprezentantii Aliantei Familiilor din Romania. Ce nu stiam pana azi este ca are certe calitati de predicator. Ar putea realiza cu succes o rubrica TV matinala, duminica, intitulata „Mesagerul lui Pavel”, „Anul mantuirii” sau „Apocalipsa acum”. Insusi dl. Corlatean marturiseste: „De cand am descoperit cuvantul Domnului si cuvantul Bibliei, intotdeauna am avut un sentiment aparte pentru Pavel”. Credeti sau nu, ministrul de externe are chemare. Niciodata nu l-ati vazut vorbind cu atata patos si insufletire, cu atata elocinta si talent ca in acest film de 20 de minute in care predica despre virtutile credintei.

Probabil ca l-a lasat cu gura cascata pe fostul ministru de externe, Teodor Baconschi, teolog, doctor in antropologie religioasa . Foarte posibil ca Mihail Neamtu sa fi incremenit cu funia de usturoi deasupra capului. Privita din acest unghi, descoperirea filmuletului cu Titus Corlatean raspandind cuvantul Domnului este, ca sa zicem asa, o mica revelatie. Cine ar fi zis?

Domnul Corlatean a ales acest moment, o mica intalnire cu un grup religios, pentru a le vorbi celor din Alianta Familiilor despre un subiect care incepuse deja sa genereze oarecare agitatie publica: relatiile dintre persoanele de acelasi sex. Suntem, va amintiti, pe la sfarsit de aprilie. Pe atunci, Remus Cernea tocmai propusese legea parteneriatului civil iar Puiu Hasotti decretase ca homosexualii sunt bolnavi. Asadar predicatorul Corlatean fusese starnit de atmosfera publica.

Domnul Corlatean este liber sa-si asume, asa cum spune azi in clar, o pozitie impotriva casatoriilor intre persoane de acelasi sex. Aici nu exista un adevar universal. Unele state le-au legalizat, altele nu. Unele sunt mai liberale, altele mai conservatoare. Exista un set de argumente de ordin cultural si religios cat se poate de valide impotriva casatoriilor gay, la fel cum exista un set de argumente de ordin juridic in favoarea legalizarii acestora. Domnul Corlatean este liber, deci, in calitate de cetatean, sa creada ce doreste, sa-si urmeze morala crestina, sa raspandeasca in lume cuvantul Domnului, sa se exprime impotriva casatoriilor gay.

Nu-l condamna nimeni pentru asta. Dimpotriva, e de apreciat un politician care-si asuma pozitii chiar daca ele intra putin pe contrasens cu familia sa politica. N-am prea vazut socialisti prin Europa predicand cu Biblia sub brat impotriva homosexualilor, de regula popularii fac mare caz de traditia crestina a Europei. Nici aici nu exista unitate de viziune. Or fi destui socialisti habotnici, cum vom gasi o groaza de populari decoltati in gandire. Dar sa zicem ca suntem totusi in Romania, unde socialistii arata in mai multe privinte foarte diferit de colegii lor europeni, inclusiv la capitolul afaceri. Prin urmare, de ce n-ar fi si dl. Corlatean un socialist atipic, evlavios si cu viziuni mai conservatoare.

Dar are caderea Titus Corlatean din calitatea de ministru de externe sa submineze principiul nediscriminarii si sa indemne la lupta crestina impotriva homosexualilor? Cum adica „politica de nediscriminare fata de diferitele grupuri minoritare, inclusiv relatiile intre persoanele de acelasi sex” reprezinta „standarde care au fost din pacate adoptate”? Are voie, deci, un inalt oficial sa incite la discriminare pe baza de orientare sexuala? Atentie, nu vorbim despre casatoriile gay, concentrati-va putin, acela este cu totul alt subiect. Aici vorbim despre politica de nediscriminare denuntata integral, respinsa din principiu de ministrul de externe, care face apel la pasaje biblice pentru a arunca anatema asupra unei minoritati sexuale.

E destul de greu sa mergi impotriva unui “val” care s-a creat. Dar trebuie sa o facem pentru ca fundamentul nostru, existenta noastra, prin vointa Domnului, si prin vointa Domnului nostru Isus Cristos, este un fundament crestin. Si vointa divina ne-a creat intr-un anumit fel si asta este, cu cat lupta este mai grea, cu atat merita sa o duci mai bine„, spune dl Corlatean, despre care nu stiam pana astazi ca este un apostol al luptei impotriva homosexualilor. Grav mi se pare ca o face asumat, din pozitia de ministru de externe. Filmuletul a fost publicat la inceputul lunii mai. Explicatia faptului ca declaratiile d-lui Corlatean au trecut pana azi neobservate este simpla: a circulat intr-o comunitate restransa, care-i impartasea total punctul de vedere. Abia astazi, la aproape doua luni distanta, cineva s-a sesizat ca dl Corlatean a spus ceea ce nu poate fi rostit de un oficial in mod public niciodata, sub nici o scuza sau artificiu retoric.

In explicatiile solicitate de HotNews.ro dl Corlatean se transforma in alt om: „Eu nu sunt o persoana religioasa dar, si nu ma ascund pe dupa colturi ca altii, imi asum identitatea crestina. Sunt un om care crede in Dumnezeu si o spun foarte clar: eu nu sunt in favoarea si ma opun legiferarii in Romania a casatoriilor intre persoane de acelasi sex„. Dar nu despre asta era vorba. Nu despre casatoria gay vorbea dl Corlatean cand cita din Pavel, ci despre faptul ca „barbatii au parasit intrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins in poftele lor unii pentru altii, au savarsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scarboase si au primit in ei insisi plata cuvenita pentru ratacirea lor. Dumnezeu i-a lasat in voia mintii lor blestemate ca sa faca lucruri neingaduite„. Deci convingerile dlui Corlatean, chemarea sa la lupta, glasul sau se ridica azi impotriva homosexualitatii ca pacat.

Cand afurisesti o intreaga minoritate pe baza de orientare sexuala, cand indemni la lupta impotriva ei si inca mai esti ministru de externe se cheama ca ori nu mai suntem in UE, ori ne propunem sa iesim dintr-un spatiu in care politica de toleranta si non-discriminare fata de orice minoritate este una din valorile ei de baza.

Nu-l poate opri nimeni pe dl Corlatean sa-i deteste pe homosexuali in sinea lui, sa-i blesteme in gand sau sa le tina predici. Dar in public n-o poate face, nici ca simplu cetatean, cu atat mai putin ca ministru de externe. Intr-un mediu ca diplomatia dl Corlatean va trebui sa intalneasca destui gay, unii chiar omologii sai. Ce le va spune, ca misiunea sa pe pamant este sa lupte impotriva lor? Dupa o astfel de iesire homofoba, la asemenea nivel, ori pleci din functie, ori esti demis.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro