Guvernul de coaliție a trecut la reducerea deficitului bugetar, cel care de fapt a generat inflația de campioni europeni. Am comite o greșeală de judecată să credem că ajustarea ar fi avut loc vreodată dacă nu ajungeam cu spatele la zid. Politicile fiscale și de venituri sunt cele responsabile pentru situația limită la care s-a ajuns, gaura de 30 de miliarde de euro este opera lor. Și unii chiar au avut tăria să recunoască acest lucru și să prezinte scuze, scrie fostul jurnalist Daniel Oanță, în prezent expert principal la Banca Națională a României.

Poate sună contraintuitiv, dar blestemul țării ăsteia, a fost că pentru foarte mulți ani datoria publică ca raport în PIB a fost foarte scăzută. Acest fapt a permis politicienilor să gestioneze banul public într-un hal fără de hal pentru că au dispus de o sursă de bani să-și onoreze cu ghilimelele de rigoare promisiunile, umplând bugetul până la refuz cu cheltuieli salariale și de pensii, de asistență socială, în timp ce au subțiat veniturile prin tot felul de excepții de la plata taxelor și scăderi de impozite chiar și când acestea nu au fost solicitate.

Unii, ca s-o spunem pe șleau, au cumpărat voturi contra măririi de salarii bugetare și pensii din pix, ajutoare sociale, și o grămadă de altele.  Alții înscriși în aceeași competiție, au insistat concomitent pe reducerea impozitelor. Electorate diferite păcălite diferit, dar cu aceeași ignorare a bunului simț economic, care spune că nu te poți baza la nesfârșit pe banii altora. Pentru orice cetățean cu ceva cunoștințe elementare ar fi trebuit să fie evident că majorarea cheltuielilor fără sursă de finanțare pe de-o parte și subțierea veniturilor prin scăderi de taxe și impozite este un nonsens.

Peste 500 de modificări ale cadrului fiscal din 2018 încoace s-au înregistrat cu un ochi la alegeri și cu celălalt la banii care pot fi împrumutați pentru a finanța aventura. Ce trăim acum este sfârșitul acestei politici iraționale din simplul motiv că dobânzile la împrumuturile contractate pentru adormirea electoratului mușcă masiv din cheltuieli. Ăsta este zidul la care suntem așezați cu spatele, gata să fim ciuruiți. Dacă ar mai fi fost ”loc” nu am dubii că aceeași politică care sfidează bunul simț economic  ar fi continuat la nesfârșit. Dar nu mai este loc…deloc.

Desigur că această veritabilă  harababură la care și-au adus neprecupețit contribuția guverne succesive nu a făcut decât să crească susținut cererea internă, fără contrapondere în oferta internă  șă alimenteze deficitele gemene și șă  reaprindă inflația. Căci vai, perpetuum mobile sugerat în teoria wageledgrowth nu a funcționat.  În loc să se acționeze asupra cauzei, s-a tăbărât asupra efectului.

Plafonarea prețurilor la alimente și la energie prezentată ca o soluție minune împotriva scumpirilor, nu a fost decât un capac administrativ pus pe o oală sub presiune. Care a sărit acum  până în tavan. Este foarte probabil că saltul uriaș al tarifelor la energie să nu fie doar un eșec de piață, ci și consecința faptului că operatorii  nu și-au primit sumele aferente subvenționării kilowatului și există și procese deschise din această cauză. Că suntem experți în furatul căciulii.

Jonglerii cu trei pepeni

Acesta este contextul în care privirile s-au întors asupra BNR care este somată să jongleze cu 3 pepeni într-o mână având grijă să nu scape niciunul. Și nu este vorba de neînțelegerea limitelor politicii monetare, ci de o atitudine de genul stabilitatea prețurilor este treaba ta, descurcă-te. Să fim bine înțeleși, nu este ca și cum ar fi prima oară când banca centrală se confruntă cu o inflație generată de deficite gemene și de corecția inevitabilă a acestora sub presiunea lipsei de finanțare și a amenințării ratingului junk. O situație trasă la indigo din acest punct de vedere  s-a petrecut în anii crizei financiare din 2008-2010. Și-atunci ne-am confruntat cu o inflație generată de majorarea TVA cu dublul punctelor procentuale adăugate acum, cu măsuri de tăiere a cheltuielilor, situație condimentată și cu atac speculativ asupra leului. Experiență așadar există, ca să nu mai vorbim de expertiză nu doar internă ci girată de practica internațională în rezolvarea problemei.

Dar dacă nu trebuie să inventăm roata, ar trebui măcar să știm și cum s-aînvârtit ea. Succesiunea factorilor și contextul reaprinderii inflației și al crizei de finanțare a bugetului a fost următoarea: politică fiscală laxă, politică de creștere accelerată de venituri prin efectul legii, stimulare puternică a consumului,  supraîncălzire economică, bugete construite nerealist cu spraestimarea veniturilor și subestimarea cheltuielilor, deficite depășite constant și consistent, creștere accelerată a datoriei publice, inflație, dobânzi în creștere.

Ca atare, chiar și intuitiv ar trebui să se realizeze că pentru ca politica monetară să dea rezultatele scontate, acest ciclu vicios trebuie atacat pornind de la cauză și niciodată repetat. Reducerea deficitului va conduce la scăderea cererii agregate, la reversarea presiunilor inflaționiste și la scăderea dobânzilor. Așa funcționează orice program de ajustare și de revenire la echilibru macroeconomic, iar BNR în pofida instrumentarului pe care îl are la dispoziție nu deține o baghetă magică cu care șă anuleze o gaură de 30 miliarde de euro deficit.

Abordări copilărești

Aceasta fiind realitatea, este de mirare cum în spațiul public din partea unor influenceri, ba chiar unii care se pretind cu background economic solid se sugerează soluții demne de liceu economic absolvit la fără frecvență. Prima dintre acestea, care bineînțeles ignoră succesiunea sus amintită, ar fi ca BNR să deprecieze intenționat leul (care se ”confruntă” în fapt periodic cu presiuni de apreciere), cu procente scoase din burtă de 5. 10 sau 15 la sută pentru că, nu-i așa, asta încurajează exporturile și scumpește importurile deci deficitul de balanță comercială dispare sub acest efect de abracadabra.

Este de-a dreptul jenant și ridicol să constați că după 36 de ani de economie de piață, cu cont de capital liberalizat, mai există persoane cu pretenții cu astfel de abordări copilărești. Nici măcar nu merită explicat, așa ceva ar avea asupra inflației efectul unei canistre de benzină, iar în cazul particular al României, unde deprecieri de 2 bani ale cursului valutar sunt prezentate ca o prăbușire a leului, așa ceva ar conduce la mișcări de stradă. Pe de altă parte, dacă asta ar fi o ”soluție” atunci de ce să ne mai zbatem să reducem deficitul? Luăm junk și deprecierea e gata.

O a doua indicație, puțintel mai sofisticată, dar care în esență este la fel de neserioasă, ar fi aceea ca BNR să procedeze la o reducere de dobândă. Aici argumentele glisează într-o zonă puțin mai elaborată, dar tot imaginară. Pe scurt, deși nu neapărat cu aceste cuvinte, Banca Centrală ar trebui să contrabalanseze efectul politicii fiscale asupra consumului folosind dobânda de referință ca să stimuleze creditarea. Cu ignorarea dobânzilor real negative la depozite.

La modul abrupt să-și boicoteze propriul obiectiv, și să asigure perpetuarea excedentului de cerere încă înainte ca deficitele bugetar și de cont curent să dea măcar semne timide de scădere. După care, eventual, dacă minunea nu se produce, să o crească la loc, pe ea, pe dobândă. În acest caz, tipicul de judecată este același cu cel utilizat de aceeași experți care cer scăderea impozitelor, pentru că de la un anumit nivel încolo majorarea lor nu conduce la venituri bugetare mai mari( curba Laffer) ci dimpotrivă. Și aici tot nivelul este cheia. Pentru că una este să utilizezi conceptul în dezbateri politice și alta să stabilești nivelul optim al impozitării.

Una este să scazi impozitarea așa cum s-a întâmplat când cota unică a înlocuit impozitul progresiv de la cote de 40% la 16%, și alta când vorbim de o creștere de 2 puncte procentuale de TVA.  Oare nu tocmai taxele reduse aiurea în plin avânt economic și stimularea excesivă a consumului pe datorie ne-au adus în această situație limită?

Am enumerat mai sus doar câteva dintre soluțiile magice de ieșire din criză emanate de cublul experților influenceri, că ele sunt mult mai multe.  A nu se interpreta că am ceva împotriva dezbaterilor pe teme macroeconomice, dar trebuie să avem multă grijă. Să nu amețim și mai mult opinia publică, programul hrană, energie, apă este suficient. Pentru că pericolul real acum nu este criza financiară, crizele trec și revin periodic, și există soluții pentru rezolvarea lor,  pericolul este să pierdem democrația și-apoi libertatea.

*Text apărut inițial pe Contributors.