Joe Biden anunţă sancţiuni împotriva regimului militar din Myanmar
Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a anunţat, miercuri, că va impune sancţiuni împotriva liderilor militari din Myanmar, care au preluat puterea politică prin lovitura de stat din 1 februarie, scrie Mediafax.
„Armata din Myanmar trebuie să se retragă de la putere”, a declarat Joseph Biden, cerând eliberarea liderilor politici arestaţi în cursul loviturii de stat militare, relatează Mediafax.
„Vom identifica prima serie de obiective vizate de sancţiuni săptămâna aceasta şi vom impune şi controale puternice asupra exporturilor”, a declarat preşedintele SUA, conform CNBC.
Joseph Biden a precizat că generalii din Myanmar nu vor mai avea acces la un fond de un miliard de dolari aflat în conturi din Statele Unite. „Suspendăm activele americane de care beneficiază regimul din Myanmar, dar menţinem susţinerea pentru grupurile din domediul medical, din cadrul societăţii civile şi din alte domenii de care beneficiază direct cetăţenii din Myanmar”, a subliniat Biden.
Liderul de la Casa Albă a somat regimul militar din Myanmar să nu recurgă la forţă împotriva protestatarilor. Joseph Biden a condamnat vehemant, săptămâna trecută, lovitura de stat militară din Myanmar, afirmând că este „un atac direct asupra tranziţiei ţării spre democraţie şi stat de drept”.
Armata din Myanmar, care a preluat prin forţă puterea politică în urmă cu o săptămână, a instituit legea marţială în unele oraşe şi a ameninţat că ar putea recurge la forţă împotriva protestatarilor. Sute de mii de persoane au protestat în ultimele zile în Myanmar faţă de lovitura de stat militară, cerând Armatei să cedeze puterea şi să elibereze liderii politici civili. Forţele de ordine au recurs la forţă în anumite situaţii.
Regimul militar a anunţat instituirea legii marţiale în unele cartiere din oraşul Yangon (Rangoun), capitala economică a ţării, precum şi în zone din Mandalay, al doilea oraş ca mărime din Myanmar. Circulaţia a fost interzisă pe timp de noapte, iar adunările în grupuri mai mari de cinci persoane nu sunt permise.
În ultimele zile au avut loc mitinguri de protest în capitala ţării, Naypyidaw, precum şi Yangon şi în numeroase alte zone din Myanmar. Multe persoane au participat luni la o grevă generală.
Min Aung Hlaing, comandantul Armatei din Myanmar, a justificat preluarea puterii prin faptul că ar fi avut loc fraude electorale în scrutinul parlamentar desfăşurat în noiembrie 2020, afirmând, în prima declaraţie publică după lovitura de stat, că vrea o „democraţie adevărată şi disciplinată”. „Anchetăm autorităţile responsabile în problema fraudelor electorale”, a declarat Min Aung Hlaing.
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a exprimat „preocupare profundă” privind criza din Myanmar, cerând eliberarea imediată a deţinuţilor politici. Uniunea Europeană şi Marea Britanie au cerut organizarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului pe tema situaţiei din Myanmar.
Armata din Myanmar a preluat cu forţa puterea, pe 1 februarie, după arestarea consilierului de stat Aung San Suu Kyi, premier de facto, şi a preşedintelui Win Myint. Armata din Myanmar a anunţat preluarea puterii de către comandantul militar Min Aung Hlaing, denunţând „fraude electorale” în scrutinul parlamentar desfăşurat în noiembrie 2020. Militarii patrulează în capitala Myanmarului, Naypyidaw, şi în cel mai mare oraş al ţării, Yangon.
Formaţiunea susţinută de Armată, Partidul pentru Solidaritatea şi Dezvoltarea Uniunii (USDP, dreapta, naţionalism budhist), a înregistrat un rezultat slab în scrutinul parlamentar din noiembrie, câştigat de partidul Liga Naţională pentru Democraţie (NLD, centru-stânga, populist), condus de Aung San Suu Kyi. Lovitura de stat a intervenit în contextul în care urma să înceapă noua legislatură, iar Parlamentul ar fi trebuit să valideze rezultatul scrutinului legislativ şi să aprobe noul guvern.
Consilierul de stat Aung San Suu Kyi, premier de facto, şi-a atras critici în ultimii ani din cauza tolerării acţiunilor de reprimare asupra minorităţii musulmane rohingya. Aung San Suu Kyi, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a fost premier al Myanmarului din 2016.