Judecatorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iasi a fost retinut de DNA, dupa mai multe ore de audieri (surse)
Dan Anton, judecator la Curtea de Apel Iasi, a fost retinut, miercuri seara, de catre procurorii DNA, dupa mai multe ore de audieri, anunta Agerpres, care citeaza surse judiciare. Anton, vizat de perchezitiile facute miercuri dimineata de procurorii DNA la Iasi, este suspectat de trafic de influenta, dupa ce ar fi promis unor oameni de afaceri interventii la fostul premier moldovean Vlad Filat, cerand in schimb bani si angajarea unei persoane apropiate intr-o institutie din Republica Moldova.
Procurorii DNA au efectuat miercuri dimineata perchezitii in 10 locatii din judetele Iasi si Suceava, reprezentand domiciliile unor persoane fizice si sediile unor societati comerciale, intr-un dosar ce vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni de coruptie, asimilate celor de coruptie si a unor infractiuni contra libertatii persoanei, comise in perioada 2014-2015, a informat Directia Nationala Anticoruptie, intr-un comunicat.
Dan Anton si partenera sa de viata, Maria Moglan, care are cetatenie moldoveneasca, ar fi inceput discutiile cu doi oameni de afaceri italieni inca din 2014, acestia din urma doreau facilitarea derularii unor operatiuni in sectorul bancar din Republica Moldova. Afaceristii italieni i-ar fi promis judecatorului Anton o suma importanta de bani si un post de director la o banca din Chisinau pentru Moglan. Potrivit surselor judiciare citate de Agerpres, oferta a fost acceptata de catre magistartul de la Curtea de Apel Iasi, care s-a angajat ca va interveni atat pe langa Vlad Filat, precum si pe langa alti membrii ai guvernului moldovean.
Dan Anton mai este suspectat, conform surselor citate de Agerpres, ca ar fi promis sa intervina pe langa doi colegi de la Curtea de Apel Iasi pentru obtinerea unei solutii favorabile intr-un dosar penal in care un suspect cu dubla cetatenie, romana si moldoveneasca, a fost condamnat pentru contrabanda cu tigari. Magistratul Dan Anton a fost recompensat pentru interventia sa cu asigurarea cazarii si transportului in Republica Moldova de catre rudele inculpatului.
Pe langa traficul de influenta, Anton este suspectat si de comiterea infractiunilor de violare a vietii private, instigare la abuz in serviciu si dare de mita, savarsite contra intereselor fostului sot al concubinei. Astfel, magistratul ar fi determinat un politist de frontiera ssa-i permita Marinei Moglan sa treaca din granita romano-moldoveneasca cu cei doi copii minori, desi nu avea acordul scris al tatalui acestora.
De asemenea, surse judiciare au declarat, vineri dimineata, pentru Agerpres, ca judecatorul Dan Anton de la Curtea de Apel Iasi ar fi vizat de ancheta procurorilor DNA. De asemenea, in acelasi dosar de coruptie ar mai fi vizati si un procuror, un avocat si oameni de afaceri, potrivit surselor judiciare. In ancheta ar fi vizat si omul de afaceri din Radauti Teodor Hauca, fost senator PD in perioada 1996-2000, perchezitii fiind facute la locuinta acestuia si la firmele sale.
Fostul premier moldovean Vlad Filat, arestat preventiv saptamana trecuta pentru acuzatii privind fraude bancare si luare de mita, a avut de-a lungul timpului mai multe afaceri in Iasi.