Sari direct la conținut

Juncker: UE trebuie înlocuiască Statele Unite pe scena internațională / America renunță la multilateralism “cu o ferocitate care nu poate decât să ne surprindă”

HotNews.ro

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că Statele Unite, sub conducerea lui Donald Trump, renunță la o scenă internațională multilaterală și la cooperarea amicală “cu o ferocitate care nu poate decât să ne surprindă”, scrie New York Times.

Acesta a declarat, in parlamentul regional flamand, a declarat că Washingtonul „nu ma vrea să coopereze cu alte părți ale lumii”, potrivit agenției The Associated Press, citată de cotidianul american.

„La acest stadiu, trebuie să înlocuim Statele Unite care, ca actor internațional, și-au pierdut din vigoare și, din această cauză, pe termen lung, din influență”, a spus el.

Declarațiile vin după ce președintele american Donald Trump a anunțat retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, spre nemulțumirea partenerilor săi europeni, în special Franța și Germania.

Anunțând această decizie, Trump a precizat că întreprinderile străine vor avea între trei și șase luni pentru „a ieși” din Iran înainte de a fi la rândul lor afectate de măsuri punitive care să le bareze accesul la piețele americane.

În urmă cu o zi, Emmanuel Macron a afirmat că Europa este de acum „însărcinată să garanteze ordinea multilaterală” mondiale.

„Ne aflăm într-un moment istoric pentru Europa (care) este însărcinată să garanteze această ordine multilaterală pe care am creat-o la finalul celui de-al Doilea Război Mondial și care este astăzi uneori răsturnată”, a spus șeful statului francez, într-un interviu pentru televiziunea publică germană, al cărui conținut a fost difuzat de Palatul Elysée, potrivit AFP.

Tot marți, ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat că nu este „acceptabil” ca Statele Unite să se plaseze în poziția de „jandarm economic al planetei”.

Șeful statului german, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat în urmă cu câteva zile foarte preocupat de evoluția relațiilor transatlantice după ce Donald Trump a ajuns la putere.

„Pentru a vorbi deschis, sunt realmente îngrijorat de evoluția relației transatlantice”, a spus el.

„Nu din cauza unui președinte care trimite câteva mesaje iritante pe Twitter, ci pentru că o evoluție substanțială este în curs și pentru că avem o nouă administrație americană care nu ne mai consideră ca făcând parte din comunitatea internațională în cadrul căreia acționăm împreună, ci vede lumea în mod fundamental ca o arenă în care fiecare trebuie să-și găsească propriul drum”, a apreciat acesta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro