Jurnaliștii palestinieni din Gaza au primit Premiul Mondial pentru Libertatea Presei al UNESCO
UNESCO a acordat joi Premiul Mondial pentru Libertatea Presei tuturor jurnaliştilor palestinieni care relatează din Gaza, decimată de mai bine de şase luni de ofensiva israeliană pe acest teritoriu în urma atacului Hamas din Israel, relatează AFP.
„În aceste vremuri întunecate și tulburătoare, dorim să transmitem un mesaj puternic de solidaritate și recunoaștere jurnaliștilor palestinieni care relatează despre această criză în circumstanțe dramatice”, a comentat Mauricio Weibel, președintele Juriului internațional al profesioniștilor din mass-media.
„Omenirea are o datorie imensă față de ei, pentru curajul și angajamentul față de libertatea de exprimare”, a continuat el într-un comunicat de presă.
Audrey Azoulay, director general al UNESCO, organizația ONU pentru educație, știință și cultură, a subliniat, la rândul ei, „importanța mobilizării colective pentru ca jurnaliștii, pretutindeni în lume, să își poată continua să își desfășoare activitatea esențială de informare și investigare.
Potrivit Comitetului pentru Protecția Jurnaliștilor (CPJ), o asociație cu sediul în New York, cel puțin 97 de jurnaliști și angajați din mass-media au fost uciși de la începutul războiului, din 7 octombrie, între Israel și Hamas, dintre care 92 sunt palestinieni. Alți șaisprezece au fost răniți.