Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat definitiv pentru sex cu minori. Curtea de Apel Ploiești a confirmat pedeapsa inițială
- Andrei Georgescu
Jurnalistul Marius Buga a fost condamnat definitiv la doi ani şi opt luni de închisoare pentru sex cu doi minori instituţionalizaţi, conform deciziei luate marţi de Curtea de Apel Ploieşti care menţine decizia primei instanţe. Decizia este definitivă, informeaază Agerpres.
„Admite apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte şi inculpatul Buga Marius Ionuţ împotriva sentinţei penale nr. 243 din data de 14 mai 2024 pronunţată de Judecătoria Târgovişte pe care o desfiinţează, în parte, în latură penală şi civilă, şi pronunţă o nouă hotărâre după cum urmează: Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Buga Marius Ionuţ la plata sumelor de câte 10.000 lei cu titlu de daune morale (…) constatând acoperite aceste prejudicii (…) ridică măsura sechestrului asigurător (…) asupra imobilului (…) aflat în proprietatea inculpatului Buga Marius Ionuţ. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei”, se arată în decizia instanţei de marţi.
Două pedepse contopite
Judecătoria Târgovişte a decis în luna mai condamnarea la doi ani de închisoare pentru fiecare dintre cei doi minori şi a contopit pedeapsa la doi ani şi opt luni.
„Condamnă pe inculpatul Buga Marius-Ionuţ, (…) ocupaţie – reporter, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor. (…) Constată că faptele deduse judecăţii sunt concurente. (…) aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare la care se adaugă sporul de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită (24 luni /3 = 8 luni) urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare, ce se va executa în regim de detenţie”, se arată în decizia Judecătoriei Târgovişte din luna mai.
Această decizie a fost contestată cu apel, iar Curtea de Apel Ploieşti a hotărât marţi menţinerea pedepsei. Prima instanţă a mai dispus înscrierea inculpatului Buga Marius Ionuţ în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.
Acuzațiile din rechizitoriu
Potrivit rechizitoriului Marius Buga este acuzat că în cazul primei victime a întreținut relații sexuale în mod repetat în perioada cuprinsă între vara anului 2018 şi 31 octombrie 2021 la locuința acestuia. Buga știa că vârsta băiatului este mai mică de 16 ani, acuză anchetatorii. În cazul celui de-al doilea minor, jurnalistul a înreținut relații sexuale începând cu anul 2021 până în luna februarie a anului 2023, când a fost arestat.
Buga este acuzat de procurori că a câștigat încrederea victimelor „abuzând de poziţia sa recunoscută de încredere şi autoritate asupra minorului dată de calitatea sa de corespondent al unui post de televiziune naţională şi de situaţia vădit vulnerabilă a persoanei vătămate, datorată faptului că era instituţionalizat într-o casă de tip familial şi nu beneficia de sprijin material şi emoţional din partea părinţilor”.
După reținerea lui Marius Buga de anul trecut, postul de televiziune la care acesta lucra a reacționat rapid.
„PRO TV condamnă ferm comportamentul imoral și ilegal de care a fost acuzat angajatul nostru, Marius Buga. Având în vedere evoluția anchetei și prevederile legale în vigoare, contractul de muncă al acestuia a fost suspendat. Protecția minorilor este una dintre responsabilitățile noastre cheie, ca adulți și părinți, și credem că societatea poate evolua doar dacă avem grijă de copiii noștri”, a transmis, atunci, PRO TV.