Sari direct la conținut

Jurnalistul și activistul Carlos Correa, critic al regimului Maduro, eliberat de autoritățile din Venezuela la o săptămână după ce a fost ridicat de pe stradă

HotNews.ro
Jurnalistul și activistul Carlos Correa, critic al regimului Maduro, eliberat de autoritățile din Venezuela la o săptămână după ce a fost ridicat de pe stradă
Activistul și jurnalistul din Venezuela Carlos Correa. FOTO: Handout / AFP / Profimedia

Decizia eliberării vine după ce partidele de opoziție, ONG-urile venezuelene și cele partenere din alte țări au condamnat arestarea mai multor critici ai guvernului, înaintea învestirii președintelui Nicolas Maduro pentru al treilea mandat, și au făcut presiuni pentru eliberarea lor, scrie Reuters.

Carlos Correa, directorul ONG-ului venezuelean Espacio Publico, activist și jurnalist de origine galiciană, a fost eliberat joi de autoritățile de la Caracas la aproximativ o săptămână după ce a fost ridicat de pe stradă, a anunțat organizația civică.

Soția sa Mabel Calderín a confirmat vestea, anunțând în același timp că înaintea eliberării, Correa a apărut în fața unui tribunal pentru terorism, deși infracțiunile de care ar fi acuzat acesta sunt necunoscute deocamdată.

„În primele ore ale zilei de 16 ianuarie, directorul nostru Carlos Correa a fost eliberat din închisoare”, a anunțat Espacio Público pe contul său de pe platforma X.

„Mulțumim tuturor persoanelor, organizațiilor, guvernelor și colectivelor care s-au alăturat apelului pentru eliberarea sa. Continuăm să facem eforturi pentru apărarea demnității umane”, a adăugat acesta.

Correa a fost arestat pe 7 ianuarie la Caracas, când a fost abordat de „mai multe persoane cu cagule” în timp ce părăsea locul său de muncă, potrivit familiei sale, care a făcut ulterior apel pentru eliberarea sa.

Dispariția a fost semnalată în aceeași zi cu arestarea a șapte politicieni din opoziție, printre care fostul candidat la președinție Enrique Márquez, precum și cu „răpirea“ lui Rafael Tudares, ginerele liderului opoziției Edmundo González Urrutia, notează EFE.

Incidentele au avut loc înaintea învestirii președintelui Nicolas Maduro pentru un al treilea mandat, după un scrutin puternic contestat, pe care opoziția și mulți observatori îl consideră fraudat.

Pe 8 ianuarie, la o zi după dispariția sa, Ministrul Relațiilor Interne, Justiției și Păcii, Diosdado Cabello, a declarat că acesta ar fi implicat într-o „conspirație” și a atacat ONG-urile din Venezuela, descriindu-le drept „spălătorii de bani”.

Dispariția lui Correa nu a fost un eveniment singular în ultima săptămână. Espacio Publico a relatat că jurnalistul și activistul Ángel Godoy a fost dat dispărut pe 8 ianuarie după ce a fost interceptat și reținut în mod arbitrar de persoane necunoscute, cu fețele acoperite, când a ajuns la locuința sa din Los Teques, potrivit soției sale.

De asemenea, jurnalistul Leandro Palmar și tehnicianul media Salvador Cubillán au fost arestați pe 9 ianuarie, în timp ce documentau protestul opoziției politice, în orașul Maracaibo. Aceștia, alături de alți opt cetățeni, sunt acuzați de infracțiuni de terorism, instigare la ură și tulburarea ordinii publice.

Peste 80 de organizații civice au cerut zilele trecute eliberarea imediată a lui Correa și a celorlalți activiști și jurnaliști.

În România, organizațiile ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent au cerut joi, printr-o scrisoare deschisă, Ministerului de Externe al României să ia o poziție publică referitoare la acest subiect, mai ales în contextul în care președinta unuia dintre partidele parlamentare din România, europarlamentara Diana Șoșoacă, a participat la ceremonia de învestire a lui Nicolás Maduro, din weekendul trecut.

INTERVIURILE HotNews.ro