Sari direct la conținut

Justificarea premierului Bolojan pentru creșterea impozitului pe locuințe: „Este logic să se contribuie cu o sumă mai mare”

HotNews.ro
Justificarea premierului Bolojan pentru creșterea impozitului pe locuințe: „Este logic să se contribuie cu o sumă mai mare”
Ședință de guvern la Palatul Victoria. Sursă foto: Guvernul României

Creșterea impozitului pe locuințe este justificată de faptul că investițiile făcute de către primării în dezvoltarea localităților, precum canalizare, reabilitare termică, au făcut ca valoarea locuințelor să crească, astfel că proprietarii ar trebuie să contribuie mai mult la proiectele viitoare ale administrațiilor locale.

„Prin programe guvernamentale au fost alocate sume importante pentru dezvoltarea localităţilor din ţara noastră. De asemenea, prin fonduri europene s-au asfaltat drumuri, s-au extins reţele de apă şi canalizare, s-au izolat termic apartamentele de la blocuri. În condiţiile în care aceste lucruri trebuie continuate pentru a ridica condiţiile de infrastructură în toată România, ele nu mai pot fi asigurate doar de către Guvern”, a declarat Ilie Bolojan, la Antena 1.

Contribuții mai mari ale primăriilor

Astfel, primăriile vor trebui, pe viitor, să contribuie mai mult la proiecte similare, inclusiv cu banii pe care îi încaseză din taxele pe proprietate.

„În condiţiile în care, de exemplu, ai stat pe o stradă neasfaltată care s-a asfaltat anul trecut, locuieşti într-un bloc care s-a reabilitat termic din fonduri europene, nu ai avut canalizare, te racordezi la canalizare, se face o şosea de centură pe care câştigi 5 minute în fiecare zi înseamnă că valoarea proprietăţii tale, zona în care locuieşti este mai accesibilă, este mai curată, creşte şi este logic să se contribuie cu o sumă mai mare de bani la bugetele locale pentru ca aceste proiecte de investiţii să poată fi continuate”, a susţinut Bolojan, la Antena 1.

Șeful Executivului a arătat că, ani în șir, impozitele locale nu au fost modificate în funcție de rata inflației, însă aceste fonduri sunt necesare pentru cofinanțările investițiilor pe viitor, în condițiile în care Guvernul nu-și mai permite să aloce către primării fonduri la nivelul actual.

Deocamdată, creșterea impozitelor nu se va face la nivelul valorii de piață a imobilelor pentru că primăriile încă nu dispun de sistemul de softuri care să le permită să stabilească o valoare aproximativă de piață a imobilelor din localitățil

„Acest lucru se va face într-un an aproximativ, iar astăzi ceea ce îşi propune Guvernul împreună cu autorităţile locale este să facem câteva modificări la actualul sistem de impozitare în aşa fel încât el să poată fi aplicat simplu”, a mai spus Ilie Bolojan.

Majorare anunțată de vicepremierul Tanczos Barna

Executivul intenționează să crească cu 60-70% impozitele pe locuințe, la nivel local, a declarat miercuri vicepremierul Tanczos Barna, măsura urmând să fie inclusă în al doilea pachet de reforme fiscale care urmează a fi adoptat curând de guvernul Bolojan.

„Momentan, vorbim de un procent de 60-70%. E o discuție pe care o poartă România cu Comisia Europeană. Analizele Comisiei Europene, dar și ale Ministerului Finanțelor arată că foarte multe comune nu majorează periodic impozitele, așa cum ar trebui. În foarte multe situații, unitatea administrativă teritorială (UAT), primăria, se bazează foarte mult pe veniturile de la centru și foarte puțin pe veniturile proprii”, a spus vicepremierul la Digi24.

Tanczos Barna a afirmat că această majorare „este necesară” pentru consolidarea bugetelor locale, „pentru ca primăriile să devină independente financiar și să asigure resursele pentru proiectele de dezvoltare”.

Astfel, vicepremierul a argumentat că „sunt multe proiecte de la centru” pentru dezvoltarea zonei rurale, dar „de foarte multe ori, contribuția proprie a UAT e nesemnificativă sau nu e suficient de mare”.

INTERVIURILE HotNews.ro