Sari direct la conținut

Justitia saudita a condamnat la moarte un poet palestinian pentru ca ar fi renuntat la credinta musulmana

HotNews.ro
Justitia saudita a condamnat la moarte un poet palestinian pentru ca ar fi renuntat la credinta musulmana

Poetul palestinian Ashraf Fayadh a fost condamnat la moarte, marti, de catre un tribunal din Arabia Saudita pentru ca ar fi renuntat la religia musulmana. Fayadh, un reprezentat de seama al artei contemporane saudite, care a expus si la Bienala de la Venetia in trecut, nu a beneficiat de un avocat in timpul procesului si a primit un termen de 30 de zile pentru a contesta decizia instantei de a il condamna la moarte,relateaza The Guardian.

In varsta de 35 de ani, Fayadh a fost condamnat initial la patru ani de inchisoare si 800 de lovituri de bice. Insa, dupa ce apelul sau a fost respins, justitia saudita a decis sa-l rejudece. Un complet de judecata a decis ca, in ciuda reintoarcerii lui Fayadh la Islam, acesta trebuie sa fie in continuare executat.

Sustinatorii poetului cred ca acesta este pedepsit de catre autoritati pentru ca a filmat biciuirea unui barbat in orasul saudit Abha, dar si pentru ca este un refugiat palestinian nascut in Arabia Saudita.

Politia religioasa l-a retinut pe Fayadh pentru prima data in 2013, dupa ce poetul a fost acuzat ca l-a blestemat pe Allah si pe profetul Mahommed si ar fi distribuit o carte de poeme care promoveaza ateismul. Fayadh a fost eliberat pe cautiune dupa o zi petrecuta in arest, insa a fost retinut din nou la inceputul anului 2014.

Asharf Fayadh a fost acuzat de catre politia religiosa ca blasfemiaza, promoveaza ateismul in societate si ca a avut mai multe relatii cu femei necasatorite. Poetul a negat acuzatiile de blasfemie si a sustinut ca este un musulman credincios.

Sistemul juridic din Arabia Saudita este bazat pe legea Saria, iar judecatorii sunt clerici ai scolii sunite Wahhabi. In interpretarea Wahhabi a legii saria, crimele religioase precum blasfemia si ateismul sunt pedepsite cu moartea, scrie Reuters.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro