Kamala Harris a cheltuit de trei ori mai mult decât Donald Trump în august, dar asta nu îi garantează nimic în alegerile din SUA / Pe ce s-au dus banii
Echipa de campanie a lui Kamala Harris a cheltuit aproape de trei ori mai mulți bani decât cea a lui Donald Trump în luna august, apăsând pe pedeala avantajului financiar al democratei înainte de alegerile prezidențiale din 5 noiembrie, transmite Reuters.
Cei doi candidați pentru Casa Albă sunt în ultimele etape ale unei competiții prezidențiale extrem de strânse.
Banii nu garanează nimic în alegerile din SUA
Harris, vicepreședintele SUA care și-a lansat campania în iulie, când președintele Joe Biden a renunțat la candidatura sa, a raportat Comisiei Electorale Federale cheltuieli de 174 de milioane de dolari luna trecută.
Campania fostului președinte republican Trump a anunțat cheltuieli de 61 de milioane de dolari în august.
Deși avantajul financiar al lui Harris o ajută să acopere ecranele cu reclame pe tot parcursul alegerilor, nu-i garantează și victoria.
Cei doi candidați sunt la egalitate în multe sondaje, inclusiv în statele care ar putea fi decisive pe 5 noiembrie.
În competiția prezidențială din 2016, Trump a învins-o pe Hillary Clinton, deși a strâns mai puțini bani decât ea.
Pe ce s-au dus banii de campanie
În luna august, atât Harris cât și Trump au raportat că majoritatea cheltuielilor lor au fost pentru reclame.
Sume mai mici au fost alocate pentru mitinguri, deplasări și salariile personalului de campanie.
Echipa lui Harris a declarat, de asemenea, că a făcut o donație de 75.000 de dolari către Detroit Unity Fund, o organizație non-profit care lucrează pentru a crește prezența la vot a persoanelor de culoare în Michigan, un important câmp de luptă electorală în acest an.
Intrarea lui Harris în cursă, la doar câteva săptămâni după ce Biden a avut o prestație slabă într-o dezbatere cu Trump, a alimentat o creștere a donațiilor către candidatura sa, care a încheiat luna august cu 235 de milioane de dolari în conturi, puțin peste suma pe care o avea la începutul lunii.
Campania lui Trump și-a redus soldul, încheind luna august cu 135 de milioane de dolari, cu aproximativ 17 milioane de dolari mai puțin decât la începutul lunii.