Sari direct la conținut

Karl-Erivan Haub, scurtă poveste a miliardarului german dispărut. Familia șefului de la Tengelmann renunță la gândul că poate fi găsit viu

HotNews.ro

Karl-Erivan Haub pornise la un tur de schi pe Matterhorn, la frontieră elvețiano-italiană. De sâmbăta trecută, lipsește orice urmă a șefului grupului Tengelmann. Zeci de salvamontisti au fost în căutarea sa, cu echipe de sol, câini și tehnică de cercetare a lavinelor. După o săptămână, ultimele căutări sunt oprite. Potrivit comunicatului de presă, salvatorii presupun că Haub, un schior alpin cu experiență, s-a prăbușit în timpul turului sau de antrenament.

Familia miliardarului spune că, după scurgerea acestei perioade timp, în condițiile climatice extreme ale unei zone de ghețar, nu mai există șanse de supraviețuire. Acum, este căutat corpul lui Haub, iar familia a declarat că va acoperi toate costurile legate de recuperarea cadavrului.

Accidentul a fost, a fost atât pentru familia Haub, cât și pentru întreaga companie Tengelmann, „o tragedie teribilă și de necrezut“, a spus purtătorul de cuvânt al grupului Tengelmann.

Karl-Erivan Haub a plecat singur, în dimineața zilei de sâmbătă, îmbrăcat în haine ușoare, că să se antreneze pentru tradițională competiție Patrula Ghețarului. El era considerat un performer în schi-alpinism și luase parte, de mulți ani, la cursa organizată de armata elvețiană, pe o distanță de 53 de km.

Câțiva martori oculari l-au văzut pe Haub când a coborât din funicular, pe vârful Klein Matterhorn (3.883 m). De atunci, el nu a mai dat niciun semn de viață. Ultimul semnal al telefonului sau mobil a fost înregistrat în 7 aprilie. În 13 aprilie, familia a spus că nu mai are speranțe, că el să fie găsit viu.

Karl-Erivan Wander Haub s-a născut la 5 martie 1960 în Tacoma, Washington. El a studiat la Universitatea din St. Gallen, devenind economist. A lucrat la Nestle Foods și la firma de consultanță economică McKinsey, înainte să între în afacerea tradițională a familiei sale, unde în 1991 a preluat sectorul de extindere a afacerii în Est.

În 1997, el a devenit șeful operativ al afacerii, pentru Europa. La retragerea din companie a tatălui sau, în anul 2000, Karl-Erivan Haub a trecut la conducerea acesteia, pe care o împarte cu fratele sau, Christian Haub.

Tengelmann este o societate în comandită, fondată în anul 1867, cu sediul la Mülheim pe Ruhr, în vestul Germaniei. Actualul grup Tengelmann cuprinde firma-mama (fosta Kaiser’s Tengelmann), OBI, Kik, TEDi, Netto Marken-Discount și Tengelmann E-Commerce GmbH. Cifra de afaceri consolidată a fost în 2016 de 9 miliarde euro.

Baza afacerii o constituie comerțul cu amănuntul, activitate în care sunt implicați peste 88.000 de angajați. În afară Germaniei, compania s-a extins în mai toate țările Europei de Est. În România, ea e activă activă prin discounterul de modă Kik, fiind prezentă anterior cu brandul Plus Discount și cu retailerul de bricolaj OBI.

Miliardarul dat dispărut are locuința la Köln, e căsătorit din 1989 și are doi copii. Familia Haub este dintre cele mai bogate familii din Germania, cu o avere estimata de manager-magazin, in 2017, la 4,2 miliarde euro. Pe langa afaceri, Karl-Erivan Haub era un sportiv pasionat, alergând în curse de maraton și fiind un alpinist pe schi experimentat.

Citește și:

Patronul grupului Tengelmann, Karl-Erivan Haub, este dispărut de sâmbătă în Alpi / Șanse minimale de a-l găsi în viață (echipe de salvare)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro