Katyn, Dostoievski si Diavolul in carne si oase (Un dialog cu H.-R. Patapievici)
Exista carti menite sa schimbe perspective mult timp sedimentate, sa ne scoata din confortul conventiilor istoriografice, sa ne alerteze moral. Cartea lui Timothy Snyder „Bloodlands. Europe Between Hitler and Stalin” (Basic Books, 2010) propune o noua viziune asupra regimurilor genocidare din Europa intre 1930 si 1945. In acei ani au fost ucisi 14 milioane de oameni ca efect al unor programe ideologice maniacale, urmarite cu diabolica perseverenta de catre dictatorii totalitari, Djugasvili si Schickelgruber.
Pregatesc o recenzie-eseu despre lucrarea profesorului Tim Snyder (care va fi tradusa la Humanitas). Intr-un schimb de mesaje cu H-R. Patapievici ii semnalam un pasaj extraordinar (il sintetizez):
„Sediul NKVD-ului din Kozelsk (locul de unde aveau sa fie transportati la Katyn spre a fi impuscati aproape cinci mii de militari si civili polonezi) era in manastirea Optyn in care se petrece discutia dintre Ivan Karamazov si Zosima despre ceea ce este ingaduit cand nu mai exista transcendenta (posibiltatea ori imposibiltatea unei moralitati fara divinitate). Dumnezeu fusese ucis, polonezii insa erau convinsi ca El traieste si se inchinau, faceau rugaciuni, praznuiau Invierea. Amintesc ca armata poloneza era multinationala si multiconfesionala, ca ofiterii din cele trei lagare care aveau sa fie ucisi, deci si de la Kozelsk, erau civic, nu limitativ etnic polonezi. Asadar: ‘They (NKVD-istii) represented a Soviet answer to that question: only the death of God allowed for the liberation of humanity. Unconsciously, many of the Polish officers provided a different answer: that in a place where everything is permitted, God is a refuge. They saw their camps as churches, and prayed in them. Many of them attended Easter services before they were dispatched to their deaths.’ (p. 138) Intr-adevar, intr-o lume din care Dumnezeu a fost expulzat, cum se mai poate distinge intre Bine si Rau?”
Iata raspunsul lui H.-R. Patapievici pe care il public cu acordul sau. Il consider un remarcabil document intelectual si moral:
„Intr-adevar, Volo, tulburator….. Insa istoria asta imi sugereaza, in mod nelinistitor, si altceva: faptul ca si popoarele (colectivitatile, adica) asuma decizii morale in mod la fel de net precum indivizii: cu acea ocazie, polonezii s-au comportat in bloc potrivit premisei „Dumnezeu exista”, in timp ce rusii, la fel de compact, potrivit premisei ca „Dumnezeu nu exista”. Ce ma nelinisteste este acest aspect de „logica a colectivelor”, prin care un Nae Ionescu (de pilda – nu era insa singurul, in epoca) incerca sa inlocuiasca logica indivizilor. Daca logica colectivelor e falsa, cum cred ca este, atunci cum poate fi explicata „coerenta” de individ a colectivitatilor?
Raspunsul ar putea fi acesta. El se bazeaza pe distinctia dintre colectivitati normale si colectivitati totalitare, pe care o introduce raportarea diferita la rau. In bine, coerenta e data de universalitatea limitarii, care determina pentru toti oamenii conditiile a ceea ce se cade si nu se cade (silogismul moral ia forma: „Daca Dumnezeu exista, atunci numai lucrurile decente sunt permise”). In rau, coerenta e data tot de un soi de universalitate a limitarii, care e insa acum determinata ca obligativitate a limitarii: iar aceasta obligativitate nu mai fixeaza universalitatea unui comportament, ca in morala normala, ci impune, simultan, doua lucruri, ambele tipice regimurilor totalitare: absolutul supunerii colective la ordin si relativismul constiintei morale executante (silogismul moral ia forma: „Daca Dumnezeu nu exista, atunci mi se poate impune orice, iar adevarul rezulta din participarea la executie”).
Ceea ce Snyder a adus in atentie de tine este ca din premisa „Dumnezeu nu exista” nu decurge maxima „Totul e permis” decit in regimurile politice normale (cum era cel in care traia Dostoievski); in regimurile totalitare, din premisa „Dumnezeu nu exista” decurge maxima „Orice ordin poate fi executat”.
Si cred ca mai poate fi adaugat ceva, referitor la raul totalitar: raul „normal” este intrinsec limitat (atit ca intentie, cit si ca numar de victime); raul totalitar este in principiu nelimitat (atit ca intentie, cit si ca numar de victime): raul totalitar contine in el necesitatea esaladarii indefinite a raului. Nu cred ca Dostoievski ar fi putut imagina uciderea om cu om a 21.000 de suflete, la rind, de dimineata pina seara, de catre semenii sai rusi. In conceptia lui, totul i-ar fi impiedicat sa faca asta (duhul ortodox, spiritul slav, omenia omului simplu, frica de Dumnezeu etc.). De aceea, in ciuda demoniei sale simbolice, Verhovenski e inca in logica crimei individuale si a puterii limitate. Dostoievski traia intr-o vreme in care oamenii inca nu puteau intelege ca „totul este permis” nu inseamna chiar ca totul este cu adevarat permis. Totul inseamna totalitatea posibilitatii, or caracterul la propriu ilimitat al raului totalitar nu poate fi imaginat intr-o societate normala. Iti dai seama de ilimitarea cu adevarat ametitoare din raul totalitar numai angajindu-te in faptuirea lui, care implica intotdeauna trecerea de la „in proportie individuala” la „in proportie de masa”.
De ce nu functioneaza, in totalitarism, mecanismele moralitatii normale? Pentru ca societatile totalitare isi anesteziaza faptuitorii impotriva constiintei ca faptuiesc raul prin pervertirea simtului lor privind raul „normal”: iar aceasta se face prin deschiderea mintii individuale spre ceea ce poate cu adevarat insemna „totul e permis”, la scara colectiva. Principalul continut al transgresarii moralitatii normale, pe care il face cu putinta deprinderea oamenilor obisnuiti cu practicile totalitare, consta in faptul ca „totul este permis” devine un indemn indefinit la ilimitare, potrivit principiului „Daca ceva poate fi profanat, atunci el trebuie cu necesitate profanat”.
Care e mecanismul care permite o astfel de escaladare ilimitata a raului? Cred ca raspunsul nu poate ocoli angajarea teologicului (in definitiv, toate ideologiile totalitare sunt religii seculare atee). Sentimentul meu este ca noutatea pervertirii totalitare a simtului normal al raului consta in faptul ca prin „exterminarea nelimitata” e cautata nu doar uciderea unui numar de oameni, ci batjocorirea in toti cei care ramin inca in viata a ideii insesi de om; iar in ideea de om nu e urmarita doar batjocorirea omului, ca persoana fizica, ci batjocorirea chipului lui Dumnezeu sadit in conditia umana. Ceea ce face raul totalitar un rau intrinsec ilimitat tine de faptul ca la originea sa se
afla setea de a nimici fizic chipul lui Dumnezeu imprimat in chip metafizic in conditia umana. Este ceea ce face din desfasurarea efectiva a raului totalitar o intilnire istorica cu Diavolul in carne si oase.”
INTERVIURILE HotNews.ro