Sari direct la conținut

Katyn. Jocul cu adevărul

Contributors.ro
Thomas Urban- KATYN 1940
Thomas Urban- KATYN 1940

Ediția în limba română a cărții lui Thomas Urban Katyn 1940. Istoria unui masacru (editura Corint- Istorie, traducere din limba engleză și note de Sorin Cristescu, București, 2024), beneficiază de o foarte bună Prefață (Katyn- o traumă încă vie), datorată lui Lucian Vasile, și de o postfață, de fapt un studiu istoric în toată legea, aparținându-i lui Matei Cazacu.

Primul text pregătește cititorul pentru lectură, făcând referire la faptul că unul dintre ofițerii asasinați în timpul masacrului din primăvara anului 1940  se numea Jakob Wajda. Nimeni altul decât tatăl marelui regizor polonez Andrzej  Wajda care, în anul 2007,  a dat un film intitulat  chiar Katyn. La rându-i, studiul lui Matei Cazacu se ocupă de soarta și salvarea unor intelectuali români care, într-o fel sau altul, riscau și ei un sfârșit tragic în condițiile încurcate și militar, și politic  din vremea celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe lângă cele două texte cum nu se poate mai utile, ediția românească a cărții conține cele două prefețe scrise de Thomas Urban însăși. Prima pentru ediția germană a cărții, ediție din anul 2015, cea de-a doua fiind a versiunii în limba engleză, apărută în anul 2020.

În prima prefață, Urban are grijă să precizeze că la Katyn au murit  aproximativ 4000 de ofițeri polonezi ca urmare a unui ordin dat de conducerea de la Moscova. Un ordin care avea în vedere încă alte câteva mii de victime,în total, pesemne, până la 21. 857, ale căror cadavre au fost aruncate de-a valma în gropi comune. E vorba despre toate acele victime pe care istoriografia poloneză le plasează sub numele Masacrul de la Katyn.În cea de-a doua prefață, Thomas Urban, jurnalist german născut în 1954, precizează că “misterul legat de masacrul de la Katyn a fost de multă vreme risipit”, că un mare merit în succesul operațiunii le revine istoricilor polonezi a căror muncă a fost valorificată îndeosebi în primele capitole ale cărții. Așadar, în Katyn 1940. Istoria unui masacru Thomas Urban nu a intenționat să stabilească cine a ordonat și cine a executat masacrul, înțeles ca parte a istoriei tragice a Poloniei, din acest punct de vedere lucrurile fiind clare și vinovăția sovietică indubitabilă, ci s-a concentrate asupra “consecințelor imediate produse de descoperirea gropilor comune”, descoperire aparținând soldaților Wehrmachtului. Atenția lui Urban s-a aplecat  asupra  campaniilor  de propagandă și politice vizând ascunderea, manipularea și instrumentalizarea în folos politic a faptelor. Ca și asupra limitărilor impuse acțiunilor de restituire a adevărului făcute de  guvernul polonez din exil. Căruia nu i s-a permis, din motive cu lux de amănunte și fără parti-pris-uri detaliate în cele mai bine de 500 de pagini ale volumului, să își facă cunoscut punctul de vedere.  Să arate vinovații.

Cartea lui Thomas Urban nu este una deloc comodă nici pentru istoria URSS, nici pentru aceea a Germaniei care, la ideea lui Goebbels îmbrățișată instantaneu de Hitler, a încercat să profite de tragedia poloneză. La fel cum nu este nici pentru SUA și Marea Britanie care, ca urmare a dispozițiilor venite din partea președintelui Franklin D. Roosevelt, respectiv a premierului Winston Churchill,  au contribuit la mușamalizarea adevărului. Cele două mari puteri occidentale au făcut asta din cecitate, din naivitate, din necunoaștere. Ca urmare a dezinformării (în cazul Americii și în cel al președintelui Roosevelt), toate conjugate cu dorința de a nu-și supăra aliatul sovietic. Care la rându-i nu a făcut economie de minciuni spre a ascunde, foarte adesea grosolan,  adevărul. 

Sovieticii au recurs la ajutorul așa-numitei comisii și a raportului Burdenko. Au avut însă în vedere și la îndemână  încă multe alte mijloace. Respectiv cumpărarea tăcerii și mistificările conștiente, deliberat venite din partea unor tovarăși de drum. Din Occident. Care au fost determinați să facă asta și de foloase materiale, și datorită convingerilor comuniste. Convingeri ce la un moment dat făceau ravagii în special în Capitala Statelor Unite. În establishmentul politic de la Washington.  

Guvernele occidentale au decis să întoarcă foaia și să vorbească pe față, fără prudențe inutile, despre crimele comise de armata sovietică în Polonia de abia după ce au înțeles cu adevărat ce hram poartă Stalin și odată cu începutul Războiului rece.  Sovieticii au rămas zeci de ani fideli minciunii atât în vremea lui Stalin, cât și în aceea a lui Hrusciov și Brejnev.  Chiar și în anii glasnostului și ai perestroicii lui Gorbaciov. Reformatorul sovietic având rezerve și ezitări în privința urmării sfaturilor lui Aleksandr Iakovlev care recomanda recunoașterea adevărului. Pentru țările din Blocul comunist subiectul Katyn a fost în cea mai mare parte tabu. Aceasta  până la finele anului 1989.  Până când  s-au urmat întocmai exemplul și dispozițiile Moscovei care cereau ca vina să fie pusă în sarcina Germaniei. Aceasta chiar și acolo unde se manifesta o oarecare independență față de URSS. Sigur, exista posibilitatea informării în principal de la medile occidentale, în primul rând de la Europa liberă.

Marele merit al cărții lui Thomas Urban e că detaliază riguros jocurile de șah, de putere, de interese din jurul crimelor de la Katyn. Volumul nu iartă pe nimeni, e extrem de dur și cu Roosevelt, și cu Truman, și cu Churchill. Și cu diplomații occidentali, jurnaliștii și scriitorii care au închis ochii.  Și cu șefii, și cu istoricii de la Moscova. – Citeste restul articolului pe Contributors.ro

INTERVIURILE HotNews.ro