Klaus Iohannis la o suta de zile

Presedintele Klaus Iohannis a surprins putin anuntand o conferinta de presa cand nimeni nu mai spera sa-l vada prea curand pe seful statului raspunzand la intrebarile presei. Cele o suta de zile scurse de la instalarea in mandat par mai degraba un pretext pentru a arata ca este capabil sa articuleze ceva si fara sa citeasca de pe foi, ca intra incet in noua sa haina si are capacitatea de a raspunde la intrebari. A ajuns deja in folclor cu tacerile sale lungi, cu fuga de presa, cu decuplarea de realitate, mai pe scurt, si-a consolidat imaginea de presedinte absent, cum l-a numit Cristian Pantazi recent. In consecinta, presedintele Iohannis a tinut sa ne aminteasca astazi tuturor, in felul sau, ca exista.

Ce nu a reusit noul presedinte in trei luni de zile este sa intre pe deplin in rolul de sef de stat. Aici sunt doua explicatii. Prima: sarind de la primaria Sibiu la in cea mai inalta pozitie din stat, s-a vazut silit sa inghita, sa digere si sa asimileze in scurt timp o cantitate uriasa de informatii, una mai delicata decat alta, sa se acomodeze cu teme inexistente pana ieri pe agenda sa si, mai imporant, sa-si formeze un punct articulat de vedere. A doua: echipa de la Cotroceni nu este completa, ii lipseste expertiza pe domenii cheie (securitate, siguranta nationala, educatie, sanatate). Cea existenta s-a remarcat, in cea mai indulgenta apreciere, prin mediocritate. Unii consilieri s-au dovedit alegeri de-a dreptul proaste.

Sa zicem ca in ce priveste prima problema, adaptarea la noua functie, beneficiaza inca de perioada de gratie. Nici Traian Basescu n-a stralucit in primele sase luni. I-a trebuit ceva timp pana a inceput sa gesticuleze ca un adevarat sef de stat. Numai ca Traian Basescu era lider si comunicator innascut, calitati pe care Klaus Iohannis nu le poseda. Cu Traian Basescu, tot sistemul a stiut a doua zi cine e stapanul. Iohannis nu doar ca evita sa joace rolul de stapan – sa zicem de inteles dupa atatia ani de isterie cu dictatori inchipuiti – dar refuza sa isi exercite atributiile constitutionale atunci cand situatia se impune. In plus, fuge constant de temele mari, le evita, nu angajeaza pozitii. Iar teme grele – care tin de politica externa, CSAT sau politica interna – apar una dupa alta.

In schimb, vedem un Klaus Iohannis care adora poza de presedinte, indragostit de imaginea sefului de stat plutind pe deasupra sistemului, dar neimplicat in mod activ in rezolvarea problemelor lui. De pilda, presedintele a sesizat Curtea Constitutionala in cazul Sova tarziu, abia dupa ce sefa DNA a facut primele demersuri catre CSM si dupa un shooting relaxat dar complet neinspirat impreuna cu Radu Duda si Principesa Margareta. Am putea umple doua pagini de inadecvari precum cele descrise mai sus. De prea multe ori seful statului a ratat ocazia sa arate ca intelege sensul votului din noiembrie, ezitand sa actioneze in asa fel incat sa-i incredinteze pe cetateni ca exista cineva in stat care le apara interesele si face ceva concret in directia asta, ceva mai mult decat niste poze cu morga.

Apetenta sa pentru imagine s-a vazut si in aceasta seara intr-un detaliu aparent derizoriu. Cand un jurnalist a mentionat ca pagina sa de FB a strans peste un milion de fani, presedintele l-a corectat rapid: un milion jumate. Aceasta grija de sine plus discursul – un lung sir de fraze bombastice, generalitati si lozinci, din pacate fara mare acoperire in actiune – descriu mai degraba un debut slab de presedinte, in tot cazul mult sub asteptarile uriase ale publicului.

Tot ce ramane dupa conferinta de o suta de zile este poza unui presedinte zambind larg in cele mai neasteptate momente, oarecum nefiresc, cu cateva scene la limita umorului involuntar. Cum va suna din gura unui presedine „sunt pro Avram Iancu, imi place personajul” ? O fi o ironie fina sau a vorbit serios? Cum sa nu zambesti putin cand presedintele Iohannis, care s-a remarcat in principal prin postari pe pagina sa Facebook cu un milion jumate de fani il ironizeaza pe fostul presedinte cu afirmatia ca a ajuns un pensionar postac? Mai lipsea sa-i reproseze ca tace cam mult.

In fine, o poza anume pare sa-l cam deranjeze azi pe Klaus Iohannis: cea de filo-german, gata sa devieze putin axa pe la Berlin. In consecinta, in jurul sau se agita ideea unei vizite cat mai rapide la Washington pentru a-si dovedi astfel atasamentul fata de partenerii americani si pentru a schimba, cum spuneam, imaginea de sas capturat de nemti. In treacat fie spus, pana si americanii si-au facut ceva socoteli cand au trimis, in fine, un ambasador vorbitor de germana la Bucuresti. Ca tot veni vorba, un prim si util pas ar fi o mai buna comunicare cu ambasada pe acest subiect si cu ambasadele occidentale in general, ajunse in pragul exasperarii ca nu prea gasesc interlocutori la Cotroceni.

Klaus Iohannis spera, proababil, sa corecteze aceasta imagine prin cateva instantanee alaturi de Barak Obama. Asa ar completa rapid albumul cu Merkel, Hollande, Junker si Porosenko. Nu e bine. Nici la extern, nici la intern nu mai prea merge doar cu poze in loc de fapte. Presedintele Iohannis nu a intrat inca in rol, inca nu respira autoritate, actiunile sale nu confera anvergura functiei. In primele trei luni n-am retinut decat fuga de temele mari, autismul institutional si mediocritatea echipei. Inca mai poate corecta aceasta imagine. Noua, cetatenilor, nu ne folosesc la mare lucru calmul, linistea si zambetul unui presedinte convins ca tara se schimba singura in bine sub vraja lui.