Sari direct la conținut

Korodi: UDMR va decide cum va vota la buget după finalizarea dezbaterilor în comisia de buget-finanțe

HotNews.ro
Attila Korodi, Foto: Agerpres
Attila Korodi, Foto: Agerpres

​UDMR va decide cum va vota în cazul bugetului propus de PSD-ALDE pentru 2019 abia după finalizarea dezbaterilor în comisiile de buget-finanțe și prezentarea raportului, a declarat, pentru HotNews, liderul deputaților UDMR, Korodi Attila.

„​Față de cum a arătat în prima variantă pusă de Guvern pe site-ul Ministerului Finanțelor, varianta actuală cu sistemul de finanțare a administrației publice locale, cu alte elemente pe infrastructurăde bază sau în sănătate este mult mai bună. Dar nu putem spune acum că vom vota, pentru că e prea devreme și avem amendamente depuse în Parlament în această fază a dezbaterilor. Putem să constatăm că, față de varianta inițială, este mai bine. Este important pentru că noi suntem foarte legați de autoritățile locale și dacă le lași în aer, lași în aer și comunitatea noastră”, a spus Korodi.

În privința scrisorii deschise transmise de prim-vicepreședintele Pro România, Daniel Constantin, care cere UDMR să se delimiteze public de PSD-ALDE care a propus acest buget, Korodi a comentat că „nu de scrisori deschise avem nevoie, ci de un buget, poate unul alternativ, despre care să putem discuta”.

„Bugetul național, în mod evident, are o serie de neajunsuri pe care vom încerca să le corectăm pe parcursul dezbaterilor din Parlament, în mod democratic, transparent și civilizat. Nu prin scrisori deschise. Dar, repet, vom lua o decizie după ce vom vedea raportul comisiilor de buget-finanțe”, a mai spus Korodi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro