Kosovo. Zece ani

Pe 17 februarie 2008, Parlamentul de la Priștina declara independența noului stat Kosovo. Se încheia astfel, simbolic, desprinderea de Serbia și se marca totodată sfîrșitul unui conflict etnic și militar care a dus la moartea a peste 13.000 de persoane, în majoritate etnici albanezi.

Acum, după un deceniu, bilanțul independenței nu poate fi zugrăvit în culori prea optimiste. Noul stat nu are recunoaștere oficială deplină, economia stagnează, integrarea europeană pare de domeniul irealului, sărăcia, corupția și nepotismul predomină într-o societate care continuă să se reformeze extrem de încet.

„Tot ce avem este independența”, este o opinie larg răspîndită în Kosovo.

#1

Nimeni nu se definește ca fiind kosovar în Kosovo. Oamenii își spun: ”sunt albanez” sau, în cazul minorităților etnice (ce reprezintă mai puțin de 7% din total), se definesc prin originea pe care o au (sîrbi, bosniak /gorani, așkali, romi / pomaci / egipteni, turci etc).

Limba vorbită de majoritatea locuitorilor este albaneza, dar mai exact dialectul gheg al acestei limbi, în timp ce oficial (în presă, în educație) se încearcă promovarea dialectului tosk, folosit în Albania (ceva detalii despre dialectele limbii albaneze aici).

Actualul steag al republicii este urmarea unui compromis. În timp ce kosovarii doreau să aibă o variantă a steagului tradițional albanez (un vultur bicefal pe fond roșu), la presiunea comunității internaționale s-a adoptat varianta cu șase stele în arc deasupra unei hărți aurii a Kosovo, totul pe fond albastru. Și imnul național e un compromis, fiind adoptată o melodie, ”Europa”, compusă de un autor local. Imnul nu are o versiune oficială versificată, deși în realitate circulă o variantă patriotardă și melodramatică, dar edulcorată prin lipsa oricărei referiri la etnicitate.

#2

Final de campanie de promovare. O cină protocolară, cu mulți diplomați și jurnaliști, îndeosebi din țările UE care nu recunosc independența Kosovo. După numeroasele momente oficioase, atmosfera e acum mai destinsă. La un moment dat, un înalt demnitar din Ministerul de externe de la Priștina se apropie de un jurnalist român și – destul de abrupt – îi cere să îi facă loc pentru ca el să poată vorbi cu un oficial european. E refuzat politicos dar ferm și rugat să aștepte terminarea discuției pe care o are. În apropiere, un diplomat grec nu își poate ascunde zîmbetul în timp ce rostește malițios ca un bizantin: ”Ah, voi arnăuții nu prea știți să aveți răbdare”.

Arnăut este un nume dat albanezilor (sau mai exact soldaților mercenari de origine albaneză) în mai multe țări balcanice, fiind menționat ca atare în surse bizantine încă din secolul X. În Țările Române termenul a avut o conotație pozitivă, arnăuții fiind considerați “oameni viteji şi iubitori de libertate” (G. Barițiu), dar și cruzi, iuți de mînie și pistol, credincioși și cinstiți. Și nu în ultimul rînd, foarte mîndri de neamul lor (pentru detalii vezi aici).

Foto: SINOPSIS

# 3

Cinci sunt statele Uniunii Europene care nu recunosc existența de facto a Kosovo. E vorba de Cipru, Grecia, Spania, Slovacia și România. Motivele lor sunt legate îndeosebi de modul în care a fost obținută independența, prin secesiune și luptă armată, fiecare dintre ele avînd o minoritate etnică importantă care ar putea, cel puțin în teorie, să folosească precedentul Kosovo pentru a solicita autonomie sporită sau, la limită, chiar obține independența teritorială.

În schimb, Kosovo este recunoscut oficial ca stat de către 116 țări, ultima dintre acestea fiind Barbados.

Statutul Kosovo poate fi privit și din perspectiva unei lecții de geopolitică. Suveranitatea acestei țări este negată, legitim am spune, de Serbia, dar și de Rusia și China, ale căror drept de veto în Consiliul de Securitate împiedică Kosovo să se alăture Organizaţiei Naţiunilor Unite. Desigur, Moscova sau Beijingul se opun nu pentru că ar avea neapărat ceva împotriva kosovarilor, cît pentru a-și flexa mușchii în fața SUA sau a altor puteri europene (Germania, Marea Britanie) care sunt susținători ai Priștinei.

#4

Dacă e să rămînem tot la nivelul unei abordări politice, putem spune că situația actuală din Kosovo e un paradox trist: un stat suveran condus de un protectorat.

Deși Kosovo acționează oficial ca stat independent, țara se află încă sub control internațional. Misiunea ONU – UNMIK – continuă să fie autoritatea decisivă în administrarea țării. Soldații KFOR aflați sub comanda NATO sunt responsabili chiar şi astăzi de securitate în această ţară. EULEX, misiune a UE, este destinată construirii statului de drept. Scopul acestor misiuni este de a sprijini consolidarea statului Kosovo. Cu toate acestea, atît structurile interne, cât și cele internaționale se încurcă adesea reciproc. La aceasta se adaugă şi cazurile de corupție gravă care au afectat imaginea forţelor de ajutor din străinătate.

# 5

Hysni Rexha spune despre el însuși că este un lup Alfa. Iar pe adjunctul său îl cheamă Trump. Rexha este un veterinar din vestul Kosovo care recent a luat patru pui de lup din pădure și acum îi îngrijește. Celui mai energic și viguros dintre ei i-a pus numele președintelui american.

Statuia lui B. Clinton – Foto: SINOPSIS

Kosovo este statul cel mai pro-american din lume, lucru dovedit și de un ultim sondaj Gallup International. Ca nimeni alții, 75 la sută dintre kosovari s-au declarat admiratori fervenți ai administrației Donald Trump.

În ultimii ani, mulți etnici albanezi au pus băieților lor numele de Klinton. În plus, două dintre cele mai mari bulevarde din Priștina poartă numele de Bill Clinton și George W. Bush. Sunt mai multe statui cu Clinton în țară, iar în capitală unele magazine poartă nume sau variații de nume plecînd de la Hillary.

Toate acestea sunt pentru kosovari o formă de a-și arăta respectul pentru Statele Unite și pentru fostul președinte Clinton care au susținut constant procesul de independență sau intervenția NATO din 1999, contra Serbiei.

# 6

Puțin înainte de 24 martie 1999, ziua în care forțele NATO au început să bombardeze trupe și facilități militare sîrbe din Serbia, ca o modalitate de a opri procesul de purificare etnică a etnicilor albanezi.

Undeva într-un sat nu departe de Priștina. Zeci de kosovari se înghesuie într-o cameră unde o echipă de televiziune încearcă să surprindă realitățile momentului. Fețe obosite, speriate, dar dîrze.

Un bărbat își împinge băiețelul – să fi avut vreo 3-4 ani – în fața camerelor de filmat. Îl trage de ureche și nu se prea joacă. Băiețelul nu crîcnește și începe imediat să cînte-recite o poezie patriotică.

Trasul de urechi nu avea nimic punitiv în intenție. Marca doar modul – deloc elegant, după standardele actuale – în care copilul ar fi trebuit să nu uite ce fusese învățat: să rămînă albanez, să lupte pentru libertate, să urască opresorul.

Acum băiatul are vreo 23-24 de ani. Cel mai probabil e unul din cei care își caută un loc de muncă (șomajul în rîndul tinerilor e de peste 50%) sau care încearcă cumva să ajungă în Occident. Foarte probabil nu a uitat lecția de patriotism predată de tatăl său.

#7

Vineri 16 februarie, doar cu o zi înainte de declanșarea festivităților care urmau să marcheze serbarea a zece ani de independență, Priștina anunța o importantă mișcare diplomatică: ajungerea la o înțelegere cu Muntenegru cu privire la demarcarea graniţei comune. Recunoașterea unui acord în acest sens, discutat încă din 2015, e un pas necesar pentru ca locuitorii din Kosovo să obţină dreptul de a călători fără viză în Uniunea Europeană.

Încercări precedente de a supune la vot acest acord au declanşat violenţe în Kosovo, deputaţi din opoziţie lansînd gaze lacrimogene în sala de şedinţe şi avînd loc ciocniri de stradă între protestatari furioşi şi poliţie. Partidele de opoziţie din Kosovo criticau acordul din 2015 pentru că, în opinia lor, ar ceda Muntenegrului o suprafaţă de circa 8000 de hectare.

Vecinele Kosovo din regiune, respectiv Serbia, Albania, Muntenegru, Macedonia şi Bosnia au obţinut acces fără vize în spaţiul Schengen încă de acum opt ani.

Din punctul de vedere al oficialilor europeni, Kosovo mai trebuie acum să se ocupe de o problemă spinoasă dacă vrea să meargă înainte pe calea europeană: intensificarea luptei împotriva corupției și a criminalității organizate.

Cu toate acestea, în UE nu există o perspectivă unitară asupra viitorului european al Kosovo. De ani de zile, UE a mediat dialogul prelungit dintre Priştina și Belgrad pentru a normaliza relațiile dintre cele două ţări. Însă discuţiile eşuează mereu, cauza ar fi cerințele maxime, intransigente, formulate de ambele părți. Tratativele s-au împotmolit iarăşi, chiar dacă Bruxellesul a elaborat un acord obligatoriu pentru ambele țări, ca o condiție pentru aderarea la UE.

citeste intreg articolul si coemnteaza pe contributors.ro