Sari direct la conținut

Kremlinul afirmă că Putin și Trump s-ar putea întâlni înainte de sfârșitul lunii februarie

HotNews.ro
Kremlinul afirmă că Putin și Trump s-ar putea întâlni înainte de sfârșitul lunii februarie
Dmitri Peskov și Vladimir Putin. Sursă foto: Sergei Ilnitsky / AP / Profimedia

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump s-ar putea întâlni chiar înainte de sfârșitul acestei luni, deși o întâlnire față în față va necesita timp pentru pregătire, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit agențiilor de presă ruse, scrie Reuters.

Peskov a declarat că discuțiile dintre SUA și Rusia, care au avut loc marți la Riad, au fost un „pas foarte, foarte important” către obținerea unei soluții privind războiul din Ucraina, care se apropie de al treilea an.

„Pentru a efectua, la figurat vorbind, măsuri de resuscitare, diplomații vor începe acum să lucreze în lumina acordului la care (ministrul rus de externe Serghei) Lavrov a ajuns ieri cu (secretarul de stat american Marco) Rubio”, a declarat Peskov, citat de mass-media de stat.

„Dar acesta este primul pas…Firește, este imposibil să rezolvi totul într-o zi sau o săptămână. Există un drum lung de parcurs”, a adăugat el.

Discuțiile de la Riad au fost pentru prima dată când oficialii americani și ruși s-au întâlnit pentru a vorbi despre modalități de a opri cel mai mortal conflict din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Niciun oficial ucrainean sau european nu a fost invitat. Kievul a declarat că nu va accepta niciun acord impus fără consimțământul său.

După discuțiile ruso-americane de la Riad, Donald Trump a sugerat că Ucraina este de vină pentru război și a precizat că Volodimir Zelenski nu a fost un destul de bun negociator pentru a cădea la o înțelegere cu Vladimir Putin.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
INTERVIURILE HotNews.ro