Sari direct la conținut

L-a invins sau l-a salvat pe Traian Basescu?

HotNews.ro
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews
Dan Tapalaga, Foto: Hotnews

„Pe mine nu m-a infrant sistemul, mi-a fost teribil de greu, dar nu m-a infrant. Dar exista o realitate: nici eu nu l-am infrant pe el”, declara Traian Basescu prin 2009, inainte de turul doi. Fostul presedinte, Emil Constantinescu, se autoproclama, la sfarsitul mandatului, invins de sistem. In august 2014, la sfarsitul celui de-al doilea mandat, Traian Basescu alege sa o sustina categoric pe Elena Udrea la alegerile prezidentiale. Se declara astfel invins de slabiciunea sa pentru o femeie. Aceasta femeie este insusi produsul sistemului pe care l-a detestat, cel putin din vorbe, atat de mult, adaptata insa la vremurile noi.

Tot trecutul ei tenebros este azi la lumina zilei pentru cine doreste sa-l vada: stim ca a inceput intr-un mediu toxic, in gruparea Bittner-Petrache-Cocos, adica adoptata de generatia veche de securisti/oameni de afaceri/politicieni/ pe care Traian Basescu o numea in 2004 „mafia personala a lui Adrian Nastase”. Azi o gasim cochetand cu alta mafie personala, dar din alta generatie. Cu lupii tineri, Traian Basescu mimeaza o lupta pe viata si pe moarte, insa i-a mirosit din timp: ei sunt viitorul. A decapitat vechea mafie in frunte cu Nastase, Vantu, Voiculescu, a demantelat vechile structuri si retele, facandu-le loc celorlalti. A jucat un rol atat in alegerea lui Victor Ponta in fruntea PSD cat si in sprijinirea lui Sebastian Ghita dupa ce l-a eliminat pe Vantu si a incercat sa-i ia televiziunea. Fostii colaboratori ai presedintelui pot confirma oricand ce spun aici.

Victor Ponta a fost avocatul familiei Cocos in tinerete, iar Elena Udrea recunoaste ca au avut o relatie de prietenie. A se vedea imaginile cu Ponta, Daciana Sarbu si Udrea din vremurile bune, facand relaxati conversatie la un suc. Printre legendele spumoase din jurul Cotroceniului circula una cu oarecare relevanta in context. Cocos ar fi cumparat doua costume din strainatate, unul pentru Ponta, altul pentru Basescu, numai ca le-a incurcat cand a trimis toalele la Cotroceni. Mare pacat ca nu avem un filmulet cu Basescu incercand costumul croit pe marimea lui Ponta si invers. Firele tesute intre familii nu s-au destramat cu totul vreodata. Astazi, pe Elena Udrea o gasim aproape zilnic la televiziunea lui Sebastian Ghita, promovata intens. Se trage, doar, dintr-o veche familie inrudita cu cea noua. La fel cum Ponta se trage din Nastase, iar Ghita din masinile de spalat cumparate de fosti generali de securitate.

Udrea este liantul intre lumea veche si cea noua, reprezinta legatura lui Traian Basescu cu nomenclatura politica nou nascuta. Ca trasatura de baza, si nou nascutii functioneaza strans legati, la fel ca vechii nomenclaturisti, de lumea obscura a serviciilor. Cu diferenta ca parintii lor politici aveau alta comanda decat urmasii. Manifestau, in general, apetenta mai mare pentru abuz si dispret fata de justitie. In rest, nimic nou in asezarea sistemului. Exista si azi un grup de protejati, mai mic decat in trecut, adevarat, pe care nu-i poti atinge nici cu o floare. Uitati-va, de pilda, la amicul Ghita. Tone de contracte cu statul, nici o durere de cap. Uitati-va la prietenul Ponta: cad retele intregi de coruptie ridicate in jurul sau, numai el ramane mereu in picioare.

Pe scurt, Basescu n-a invins sistemul, doar l-a reasezat. Sistemul e bine-merci, la locul lui, cu alti oameni in frunte si alti beneficiari. Lupta sa in toti acesti zece ani a fost sa-i dea jos pe batrani ca sa urce in loc „generatia 40”. Poate ca suna cam conspirationist si stupid sa reduci totul la o lupta intre mafii/grupuri de interese ilegitime. Din pacate, cam asta a fost, oricate diferente reale vom gasi intre ce era acum zece sau cinsprezece ani si ce avem azi.

Va veti intreba, poate, de ce Romania nu se poate aseza altfel? Un prim raspuns sta in modul de organizare al partidelor, adica piramidal, construite strict pe pricipiul vanzarii de functii si dregatorii. In 25 de ani de comert cu functii publice, Romania a ajuns un putregai. Un al doilea raspuns il gasim chiar la popor. Spre nefericirea lui, acesta nu intelege nici azi, in proportie de masa critica, cum functioneaza o democratie. Romania a fost si a ramas coada UE, o tara cu prea multi analfabeti functionali si prea primitiva pentru a putea fi condusa altfel decat prin forta manipularii, prin forta institutiilor, in fine, prin forta unui mic grup care controleaza toate acestea. Nu suntem o tara care se regleaza democratic deoarece nu dispunem nici de institutii, nici de cetateni capabili sa voteze in cunostinta de cauza. Romania a ramas pana in ziua de azi o democratie mimata, dirijata cam din topor cu televiziuni si institutii perfect controlate. Lasata la voia intamplarii, democratia romanesca s-a dovedit foarte usor de confiscat de catre dusmanii ei din interior sau exterior.

Traian Basescu are meritul de a fi inteles printre primii ca lumea veche e pe moarte si la fel de repede a priceput cine sunt jupanii lumii noi. Mai inteligent decat toti predecesorii sai si majoritatea politicienilor la un loc, s-a adaptat din mers. Marele sau merit este de a fi consolidat institutii, astfel incat Romania a facut un pas urias inainte. Nici un om nu mai poate detine azi intreaga putere, cum se intampla in lumea veche. Dar, atentie mare, nu nu s-a atins de sistem. N-a pus nici macar o singura clipa in discutie intreaga constructie. Aceasta a lasat-o neatinsa.

Cu tot jocul sau sofisticat, devine tot mai limpede ca Traian Basescu lucreaza azi pentru Victor Ponta, oricate eforturi face sa mimeze conflictul cu noua nomenclatura. Jocul a inceput mai demult, dar l-a acoperit mereu cu destula abilitate. Am destui martori carora le-am spus in urma ca doi-trei ani ca Traian Basescu si-a ales delfinul, urmasul politic, iar acesta nu e nici din PDL, nici din PNL, ci se cheama Ponta. Desi par radical diferiti, sunt facuti din acelasi aluat si actioneaza la fel, adica fara scrupule. Mai cred ca nu este singurul care, in ultimii ani, a mizat pe el. Ponta a inselat mereu doar asteptarile populatiei, nu si pe ale sistemului.

Pe omul politic Traian Basescu, Elena Udrea l-a ingropat. Ar fi putut lasa in urma sa o mostenire politica mai demna, dar si-a atins limitele in momentul in care a dovedit ca e dispus sa sacrifice o tara pentru un om. Ca politician, lasa in urma sa o rusine. Pe Basescu, in calitatea sa de reprezentant al unei generatii in extinctie, Udrea l-a tarat dupa ea intr-o noua lume, sperand ca astfel se va salva si il va salva. Nu stim daca exista garantii ca vor supravietui amandoi. Spre deosebire de lumea veche, lupii tineri prezinta un grad infinit mai mare de amoralitate si asta il enerveaza pana si pe Basescu. Lipsa oricaror garantii. Cinismul lui Ponta este chiar mai mare decat al lui.

Ca politician, Basescu a murit urat. Dar ca sef de stat, putea sa faca mai multe? Daca s-ar fi luptat pe bune cu sistemul si nu cu generatiile din interiorul lui, daca ii pasa cu adevarat de oameni si nu era atat de obsedat de putere, da, putea. Altfel, performanta maxima sa ucizi toti dinozaurii si sa te privesti multumit de sine in oglinda, tu, ultimul supravietuitor, sperand sa te adaptezi noilor specii de pradatori.

Am sperat mereu ca ma insel amarnic, ca Basescu isi va revini din cosmar si ca exista un plan B. Nu exista nici un plan B de aceasta data, din pacate. Adevarul simplu e ca Basescu merge pana in panzele albe cu Udrea, cu Ponta, cu Ghita, in fine, cu sistemul.

Prin urmare, cum isi incheie Traian Basescu mandatul: salvat sau invins?

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro