Sari direct la conținut

La școală ca pe șantier. Ore mai scurte pentru că lucrările de renovare nu au fost terminate peste vară. Elevii din două licee din București se vor înghesui în aceeași clădire

HotNews.ro
Scoala nr 56, Foto: Hotnews
Scoala nr 56, Foto: Hotnews

​Zgomot de picamer, praf și dezordine, asta va fi întâmpinarea pe care o vor face unele dintre școlile din Capitală elevilor care vor veni luni, 9 septembrie, la deschiderea oficială a cursurilor pentru anul școlar 2019-2020. Acesta este și cazul Școlii Nr. 150, situată în zona Eroilor din Sectorul 5, unde lucrările nu au fost terminate, iar școala va începe printre aceste lucrări.

Elevii și profesorii au fost puși în situația să vină la școală în prima săptămână, dar cursurile propriu-zise să nu aibă neapărat loc. ”Părinții au primit un email în care li se explica situația în care lucrările nu sunt terminate, nu din vina școlii. Elevii vin la școală, dar orele vor fi mai mici. Luni sunt primiți la festivitatea de deschidere. Avem promisiunea că până pe 16 septembrie totul va fi terminat”, a spus unul dintre pedagogii care erau prezenți vineri la școală.

Situația școlii este cunoscută de către inspectorat, care spune că orele vor avea loc, dar într-un timp mult mai scurt. ”La Școala Nr. 150 din Sectorul 5, orele vor fi de 30 de minute, se pun absențe. Elevii vor fi primiți la școală printre lucrări, cel puțin așa ne-a spus doamna director”, spune Maria Manea, inspector de imagine de la Inspectoratul Școlar Municipiului București.

Școala nr 150 din Sectorul 5

”Avem școli unde am avut întârzieri de reparații, dintre acestea cele mai multe încep anul școlar finalizându-se reparațiile și școli unde bineînțeles că nu se vor încheia reparațiile, avem 9 școli care sunt relocate, alte școli care nu își încep cursurile pe data de 9 și vor începe pe 16 septembrie, este vorba de două grădinițe din Sectorul 5”, spune Maria Manea, inspector de imagine de la Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Cele două unități de învățământ care nu vor începe cursurile pe 9 septembrie sunt: Grădinița Nr. 35 si Grădinița Nr. 53. La capitolul neînceperii la timp a cursurilor se încadrează și Grădinița de la Școala nr 13 din Sectorul 1, unde două grupe de copii vor veni la cursuri pe 16 septembrie.

Inspectorii școlari spun că părinții au fost informați. „Vizavi de aceste situaţii am organizat şedinţe cu părinţii la aceste unităţi de învăţământ. Acolo unde părinţii ne-au informat că nu găsesc soluţii pentru copii în această perioadă de una sau două săptămâni în mod individual, punctual, în funcţie de apropierea de domiciliu a unităţilor respective, le-am oferit posibilitatea de a duce copiii în alte grădiniţe”, a spus Ioana Mihaela Neacşu, la un eveniment privind reabilitarea şi modernizarea fostei Şcoli Generale nr. 100 din Sectorul 4.

În altă situație, elevii și părinții au aflat în utimul moment că trebuie să meargă la alte școli decât cele la care sunt înscriși.

Este cazul Colegiului Național George Coșbuc din Sectorul 2, care va face cursurile la Colegiul Național Mihai Viteazul din același sector, dar și la Facultatea de Instalații, situată în aceeași curte cu ”Mihai Viteazul”. Părinții au fost puși în fața faptului împlinit.

”Pe mine ce mă deranjează cel mai tare este lipsa de transparență pentru că nu s-a discutat cu copiii, cu părinții. Probabil că s-a știut într-un cerc de 5-6 oameni la nivel de Mihai Viteazul. Noi am aflat de pe forumurile copiilor. Nu există nimic oficial. Neexistând nimic oficial noi suntem nevoiți să acceptăm situația. Te duci la un liceu de elită pentru prestigiul lui și afli apoi că orele se vor micșora. Colegiul Mihai Viteazul era printre puținele care a reușit să-și rezolve problema cu învățatul de dimineață și toată lumea învață dimineața”, a spus Oana Florescu, părintele unui elev de la Colegiul Național Mihai Viteazul.

Primăria Sectorului 2 spune că la Colegiul Național ”George Coșbuc” lucrările nu au început nici acum și din această cauză a fost relocat.

”Singura unitate de învățământ din Sectorul 2 care rămâne închisă este Liceul ”Coșbuc” unde trebuia să facem consolidare, dar unde am stat trei luni de zile pentru avize de la Cultură, iar acum așteptăm avizele de la Primăria Capitalei. Când am făcut expertiza clădirii ne-am dat seama că trebuie consolidat, pentru că nu prezintă siguranță și pentru asta ne trebuie avizele pentru că e zonă protejată. În primul semestru elevii de la ”Coșbuc” merg la Colegiul ”Mihai Viteazul”, iar cei de la clasele de gimnaziu la Facultatea de Instalații. Noi am propus ca cei de la clasa a VIII-a să învețe în containere pe care le vom monta în curte la Colegiul Mihai Viteazul, ca să poată să învețe de dimineață. Dar am înțeles că orarul a fost făcut și în primul semestru vor învăța după amiază”, spune Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2.

Pentru că elevii sunt mulți și timpul scurt, elevii de la Mihai Viteazul vor avea ore de 45 de minute și pauza de 5 minute.

În plus, în Sectorul 2, școala va începe în multe clădiri în care încă se mai fac reparații. Este vorba de 14 școli care sunt într-un program de reabilitare: Școala Gimnazială Nr. 4, Școala Gimnazială Nr. 27, Școala Gimnazială Nr. 32, Școala Gimnazială Nr. 39, Școala Gimnazială Nr. 46, Școala Gimnazială Nr. 51, Școala Gimnazială Nr. 56, Școala Gimnazială Nr. 77, Școala Gimnazială Nr. 307, Școala Gimnazială „Iancului”, Școala Gimnazială „Maria Rosetti”, Școala Gimnazială „Tudor Arghezi”, Școala Gimnazială „Petre Ghelmez”, Colegiul National „Victor Babeş”.

Școala Nr 56 din Sectorul 2

”Aceste 14 școli din Sectorul 2 au fost modernizate complet, adică dat tot jos de la structură și refăcut totul, niște lucrări foarte, foarte ample. Totul este schimbat complet, s-a schimbat parchetul, țevi, rețele de orice fel, s-au pus table inteligente. Toate cele 14 școli se vor deschide luni, numai că vor mai rămâne anumite aspecte de terminat: fațade, subsoluri. Se va lucra după amiază. În două luni și 10 zile s-a lucrat continuu, dar nu s-a putut termina. Aceste 14 școli sunt astăzi peste școlile private din București”, a spus viceprimarul Sectorului 2.

În Capitală, vor mai fi relocate la alte școli și următoarele unități de învățământ: Grădinița Nr. 30, Grădinița Panseluța, Grădinița Nr. 224, Grădinița Nr. 308, Grădinița Nr. 190, Grădinița ”Dumbrava Minunata”, Școala Nr. 124, , Școala ”Ion C. Brătianu”.

Pe lângă faptul că în unele școli reparațiile nu au fost terminate, sunt alte 12 școli din București care sunt supraaglomerate și învață în trei schimburi:

Sectorul 1: Școala Nr. 179, Școala Pia Bratianu, Școala Herăstrău

Sectorul 2: Școala Nr. 49

Sectorul 3: Colegiul Anghel Saligny, Liceul Benjamin Franklin

Sectorul 5: Școala Nr. 280, Școala Nr. 124, Școala Nr. 143, Școala Nr. 126

Sectorul 6: Școala Nr. 117 și Școala Sfânta Treime

În total, în București, sunt 294.231 de elevi care încep cursurile luni, 9 septembrie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro