Lactalis România investește în viitorul tinerilor: lansează primul program universitar dual în Logistică Operațională pentru studenți, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Într-un context economic în continuă schimbare, în care companiile caută tot mai mult profesioniști pregătiți practic, Lactalis România, lider în industria lactatelor și Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia lansează un program universitar cu adevărat inovator: pregătirea tinerilor, încă din perioada studenției, în Logistică Operațională (DUAL), singura specializare de acest tip din România.
Este un parteneriat care pune accent pe formarea integrată a studenților – teorie și practică – și pe responsabilitatea comună de a pregăti generația următoare de specialiști în logistică.
Un program care conectează educația cu realitatea din business
Studenții admiși în program vor învăța 50% în universitate, prin cursuri și laboratoare și 50% direct în companie, în centrele logistice Lactalis România. Aici vor participa la activități aplicative, proiecte reale și stagii de practică, fiind ghidați de mentori din industrie.
„Credem în puterea de a construi prin oameni. Acest program este felul nostru de a da mai departe ceea ce știm, de a contribui la formarea unei generații care vine cu idei proaspete, dar care are nevoie de repere solide. Punem la dispoziție experiența noastră, timpul și resursele pentru că știm cât de important este să ai pe cineva alături la început de drum. Ne implicăm cu responsabilitate și cu convingerea că viitorul se clădește pas cu pas, prin încredere, învățare și colaborare”, spune Alina Ghiță, Director Resurse Umane, Lactalis România.
Ce oferă programul studenților admiși?

Programul oferit studenților admiși este conceput pentru a le asigura o experiență educațională completă și orientată spre carieră. Aceștia beneficiază de o diplomă de licență recunoscută în domeniul Administrarea Afacerilor, cu specializarea în Logistică Operațională. Pe parcursul celor trei ani de studii, studenții primesc o bursă lunară oferită de Lactalis România și sunt sprijiniți printr-un sistem de mentorat dublu – atât din partea unui cadru didactic, cât și a unui tutore din cadrul companiei. În plus, au acces la aplicații moderne precum SAP, Power BI sau RPA, care le dezvoltă competențele digitale și îi pregătesc pentru cerințele reale ale pieței muncii. La finalul programului, absolvenții au șanse reale de angajare în cadrul companiei.
„Logistica este un domeniu viu, în care înveți făcând. Prin acest program, le oferim tinerilor acces la realitatea operațională, la echipele noastre și la un mediu în care pot crește profesional, cu sprijin real. Este un angajament pe termen lung, din care câștigăm cu toții”, spune Carmen Niculae, Director Supply Chain, Lactalis România.
Un model educațional adaptat pieței muncii
Programul se desfășoară pe o durată de 3 ani, în regim dual. Activitățile practice vor avea loc în Centrul Logistic Lactalis România de la Oiejdea, în județul Alba, unde studenții vor fi integrați în procese reale și vor lucra alături de profesioniști din industrie.

„Acest program este răspunsul nostru la o nevoie reală: aceea de a forma absolvenți pregătiți pentru provocările economiei actuale. Este un model european de educație aplicată, construit în parteneriat cu mediul de afaceri, care aduce valoare atât studenților, cât și companiilor.”, declară Prof. univ. dr. Daniel Metz, Prorector al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Centrul Logistic Lactalis România de la Oiejdea este unul dintre cele mai mari și mai moderne centre logistice din țară. A fost extins și modernizat anul acesta cu o investiție de 5 milioane de euro și coordonează activitățile operaționale pentru toate entitățile și fabricile Lactalis România, optimizând sistemul de depozitare și distribuție la nivel național. Noua investiție a triplat capacitatea de depozitare a companiei, cu un depozit mai mare pentru produse proaspete, un depozit nou pentru produse UHT și o clădire nouă de birouri pentru angajații din divizia logistică.

Lactalis Logistic, divizia de logistică a grupului Lactalis România, este cel mai mare distribuitor de produse lactate din România. Lactalis Logistic asigură serviciile de depozitare și livrare pentru toate companiile Lactalis, operează cu un depozit central (Oiejdea), două depozite regionale (Afumați și Tunari – Ilfov) și 25 de puncte locale de distribuție. Activitățile de transport și livrare sunt realizate cu o flotă modernă proprie ce cuprinde 145 de camioane si sunt sprijinite suplimentar de o flotă externă.
Înscrierile sunt deschise în perioada 1 august – 11 septembrie 2025
Procesul de înscriere presupune completarea formularului online, urmată de o etapă de selecție în care candidații vor susține un interviu.
Cei interesați se pot înscrie online, accesând link-ul 👉 https://www.uab.ro/admitere/programe-de-studiu/facultatea-de-stiinte-economice/107-logistica-operationala-dual-if/
LACTALIS – cel mai mare producător de lactate din lume și din România

Grupul LACTALIS este cel mai mare producător de lactate din lume, dar este și liderul industriei lactatatelor din România, unde a atins o cifră de afaceri de peste 350 de milioane de euro în 2024. Lactalis România reunește patru producători de lactate cu istorie locală veche – Albalact, Covalact, Rarăul și Dorna Lactate, alături de producătorul de sucuri naturale Parmalat și de divizia Lactalis Logistic, cel mai mare și mai modern distribuitor de produse lactate din țară.
Lactalis România oferă consumatorilor săi o diversitate impresionantă de produse lactate tradiționale, gustoase și rafinate, sub branduri locale și internaționale recunoscute, care sunt de mulți ani parte din obiceiurile de consum ale românilor: Zuzu, Fulga, Albalact, Covalact De Țară, LaDorna, Rarăul, President, Galbani, Leerdammer și Santal.
Investițiile locale sunt primul pilon strategic de dezvoltare a Lactalis în România, cu accent pe extinderea producției și managementul calității produselor, pe inovarea continuă a brandurilor românești păstrând amprenta lor locală și pe creșterea exportului de produse fabricate în România. În ultimii șapte ani, Lactalis a investit în România peste 90 de milioane de euro, fiind unul dintre cei mai importanți contributori la dezvoltarea industriei alimentare românești.
LACTALIS ROMÂNIA – angajament pentru generația viitoare
Programul dual se alătură unei serii de inițiative dezvoltate de Lactalis România pentru susținerea tinerilor profesioniști sub umbrela “The Milky Way”, o direcție strategică prin care Lactalis România investește în formarea generației viitoare.

Totul începe cu o serie de parteneriate universitare și workshopuri de dezvoltare personală și profesională. În 2025, specialiștii Lactalis, în colaborare cu Fundația Leaders, au ajuns în șapte centre academice din țară, unde au susținut sesiuni interactive dedicate industriei, leadershipului și oportunităților de carieră. Etapa următoare este reprezentată de un bootcamp de leadership, o experiență intensivă de trei zile, în care 80% din activități sunt practice. Participanții sunt implicați în simulări de leadership, vizite în fabrici și activări de produs, fiind provocați să gestioneze bugete reale, să modereze focus grupuri și să susțină prezentări în fața mentorilor. Ulterior, studenții intră într-un stagiu de internship plătit, cu o durată de șase luni, în cadrul căruia sunt integrați în echipele Lactalis la nivel național. Aici, beneficiază de rotație pe roluri, mentorat constant și formare aplicată, acumulând o experiență profesională solidă, direct în mediul de lucru.
Prin acest parcurs, Lactalis România oferă tinerilor un cadru real de învățare, implicare și evoluție, contribuind activ la construirea unei rețele sustenabile de talente.
“The Milky Way este o călătorie construită cu sens, gândită pentru a răspunde aspirațiilor generației Z, dar și pentru a crea un cadru în care generațiile colaborează, învață unele de la altele și contribuie împreună la viitorul industriei. Programul aduce la aceeași masă energia și curiozitatea tinerilor cu experiența și expertiza profesioniștilor din companie, într-un demers care pune accent pe dialog, mentorat și dezvoltare reciprocă. Este o platformă în care ideile noi se întâlnesc cu know-how-ul validat în timp, iar rezultatul este o comunitate profesională mai unită, mai adaptabilă și mai pregătită pentru provocările de mâine. Pentru noi, este felul în care investim în viitorul profesioniștilor și în cultura organizațională pe care vrem să o ducem mai departe”, explică Mădălina Tănase, Employer Branding & Engagement Coordinator, Lactalis România.
Articol susținut de Lactalis