La vot in diaspora, amin!

Ministrul delegat pentru romanii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a declarat sambata ca a apelat si la biserica, pentru a contabiliza „cat mai repede” numarul romanilor aflati in strainatate. Declaratia e stupefianta din doua puncte de vedere. In primul rand, un ministru din Guvernul Romaniei admite in mod public ca ministerele abilitate in a tine evidenta populatiei (MAI si, in strainatate, MAE) nu sunt in stare sa gestioneze problema in totalitatea ei, in mod eficient si institutionalizat. In al doilea rand, pentru ca bisericile ortodoxa si penticostala sunt angrenate intr-un demers electoral, prin urmare politic, ceea ce contravine atat principiilor lor de functionare, cat si Constitutiei Romaniei.

Desi ministrul Stanoevici neaga intentia electorala si timing-ul electoral al actiunii, acestea sunt evidente, caci initiativa n-a avut-o ministrul imediat dupa numirea sa in functie in martie 2014, nici macar cu prilejul alegerilor europarlamentare, din luna mai a acestui an. Ci „taman” acum (el insusi spune ca a mai avut un demers, acum doua luni) cand lupta stangii cu dreapta in cursa pentru presedintie se ascute, iar in memorie reinvie un precedent: faptul ca la alegerile prezidentiale de acum cinci ani, Basescu l-a invins pe Geoana „la mustata”.

In 2009, din voturile valabil exprimate in diaspora (146.867), 78,86% au fost pentru Traian Basescu, candidatul dreptei si 21,14% pentru Mircea Geoana, candidatul stangii. Diferenta semnificativa pentru rezultat reflecta votul a a 84.786 de cetateni romani. Au fost aceste voturi cele decisive in cadrul procentului de 0,67% care i-a diferentiat pe candidati? In presa s-a afirmat ca „da”, diaspora romaneasca l-ar fi ales pe actualul Presedinte.

Acum, social-democratii si acolitii lor politici se pare ca vor sa previna dezastrul alegerilor din strainatate, din timp. Sub pretextul unor statistici necesare in general si principial, se incearca o mobilizare electorala a „elementului-surpriza”, din afara granitelor Romaniei. Si astfel, prin declaratiile neinspirate ale ministrului delegat pentru romanii de pretutindeni, apar noi indicii despre ipocrizia electorala practicata la nivel de Guvern.

• Interesul poarta fesul

La alegerile europarlamentare din 25 mai 2014, numaratoarea si inscrierea pe listele electorale n-a fost o prioritate, caci miza acestor alegeri a fost doar de „test” pentru prezumtive procente la prezidentialele din noiembrie. La europarlamentare insa, a fost obligatorie inscrierea pe liste speciale a unui cetatean comunitar cu intentie de vot, cu doua luni inainte de alegerile propriu-zise. Daca a ratat termenul de 26 martie 2014, sau n-a stiut de el pentru ca a fost foarte putin popularizat, un cetatean al UE care ar fi vrut sa voteze in Romania n-a mai avut nicio sansa.

Rigiditatea regulii s-a reflectat in aportul scazut de voturi „de la straini”. De exemplu in Prahova, „potrivit reprezentantilor AEP, pana la finele lunii februarie a existat o singura cerere din partea unui cetatean italian, care ar fi dorit sa se prezinte la vot”, noteaza Observatorul de Prahova, in editia sa online. In 6 martie, „primaria Ploiesti a anuntat termenul limita pana la care cetatenii europeni pot solicita inscrierea pe listele electorale speciale in vederea exercitarii dreptului de vot, 26 martie 2014”, mai precizeaza publicatia citata.

Obiectiv vorbind, ni se pare o organizare clara si fara drept de apel. In cele doua luni dintre incheierea inscrierii pe liste si ziua alegerilor poate avea loc confruntarea datelor la nivel european, pentru a se evita dublul vot. In Germania, in calitate de cetatean european rezident pe teritoriul federal, ai primit instiintarea si buletinul de vot acasa, prin posta, daca ai fost inregistrat la primarie cu un domiciliu stabil. Votul prin corespondenta clasica este legiferat in Germania si din ce in ce mai uzitat.

Aceasta inseamna insa ca aspectul administrativ, de evidenta a celor care pot face uz de aceasta optiune e rezolvat. Nu poti vota cvasi-anonim, pe cale electronica, nu poti vota nici daca te afli ilegal intr-un loc. Putem vorbi de lipsa de legalitate, in momentul in care figurezi doar ca turist in Uniunea Europeana, pe o perioada de concediu de trei luni, fiind de fapt lucrator la negru, care profita de liberatatea de miscare in UE si face bani pe unde poate, nedeclarandu-i la fisc.

In aceasta zona neagra, sau poate doar gri, se inscriu sute de mii de romani al caror domiciliu real e incert si care dau bataie de cap ministerelor romanesti si ambasadelor Romaniei in strainatate, cand alegerile bat la usa. Insa numarul si problemele acestora devin brusc acute doar atunci cand e vorba ca votul lor sa legitimeze o noua putere, a unor noi-vechi alesi. Nu conteaza, cand banii trimisi de „capsunari” din strainatate cosmetizeaza bilantul Romaniei la export. Nu conteaza nici ca motivul pentru care acesti oameni muncesc pe alte meleaguri mai mult sau mai putin legal, este saracia din Romania, lipsa de bani si de perspective in tara lor.

In pragul alegerilor, guvernul isi aduce aminte de ei si vrea chiar, intre un „Tatal nostru” si un „Amin” sa ii puna la numaratoare. Ne intrebam de ce, pentru ca situatia lor materiala nu va avea oricum de castigat, cel putin in viitorul apropiat, oricine va fi ales. O dovedesc realitatile economice ale Romaniei din ultimii zece ani, dar si cvasi-sterilul sfert de secol politic, scurs de la Revolutie.

Inca de pe vremea guvernului Nastase, in 2003, cand secretar de stat pentru Romanii de Pretutindeni era actualul ministru de externe Titus Corlatean, se punea problema sustinerii inclusiv cu fonduri publice a proiectelor identitar-cuturale ale romanilor din diaspora. Tot de pe atunci se voia introducerea votului prin corespondenta, a carui premisa era numaratoarea prealabila a celor vizati. Ce s-a ales din milioanele de euro investiti nu doar de guvernul Nastase, ci si de guvernele Tariceanu, Boc, Ponta, pentru romanii instrainati?

Mai nimic vizibil si care sa le fi schimbat in mod real nivelul de trai si raportarea la patrie. Cateva proiecte culturale bifate, cateva investitii in terenuri si biserici din strainatate, al caror feed-back de public justifica investitia doar in parte. Cateva festivaluri si show-uri in piete, menite sa schimbe teoretic imaginea Romaniei peste granite, chiar daca realitatile romanesti raman in mare parte aceleasi si nu o pot, ele insele, schimba.

Este de remarcat insa, cat de interesanta devine pentru competitorii electorali aceasta „masa de manevra” chemata la vot peste granite. Iar in opinia mea, interesul de circumstanta releva o practica politica lipsita de principii si etica, orientata inspre putere si nu inspre alegator.

• Votul diasporei, la germani

Germania a avut alegeri parlamentare in toamna anului trecut. La 3 mai 2013, legea electorala a fost modificata. Conform acesteia, „germanii din strainatate pot sa ia parte la votare doar cu restrictii”. O restrictie este aceea de de a fi locuit in Germania cel putin trei luni, consecutiv, de la varsta de 14 ani, in ultimii 25 de ani. O alta este „familiaritatea personala si directa cu contextul politic din Germania”, conditie care nu poate fi acoperita exclusiv de informarea prin intermediul mass-mediei, ci trebuie sa fie sustinuta si prin participare la activitati ale unor institutii de profil sau ale mediului asociativ.

Germanii din strainatate pot vota prin corespondenta la ultimul loc de domiciliu din Germania, in orasul in care lucreaza daca fac naveta in scop de serviciu si nu au domiciliu intr-o localitate germana, sau la reprezentantele oficiale ale Germaniei din strainatate. Votul se refera la alegerile legislative, nu si la cele locale si regionale, de la care aceasta categorie de alegatori este exclusa. Iar aici paralela inceteaza, caci presedintele Germaniei nu este ales in mod direct de popor, ci in Adunarea Federala, care cuprinde cca 1.240 de parlamentari si alesi regionali.

Si germanii isi evalueaza numarul de etnici locuitori peste granite la cateva milioane, dintre care cca 1,14 milioane in Europa (majoritatea acestora in Elvetia si Spania – ultima statistica din 2010). In total, numarul vorbitorilor de limba germana si care se declara crescuti sau afiliati in spiritul culturii si al poporului german, insa traiesc peste granite si au alta cetatenie, ar fi intre 10 si 15 milioane. Statistici oficiale nu exista in acest sens. Dar statul german nu-si bate asa mult capul cu ei, caci toti acesti oameni traiesc in afara granitelor teritoriului federal, neparticipand nemijlocit la realitatile politice si economice din Germania.

In Romania insa, petarda milioanelor de romani de peste granite este lansata cu prilejul tuturor alegerilor cu miza mare si stransa din ultimii zece ani. E o fumigena, deoarece absenteismul la vot al diasporenilor este binecunoscut si nu doar din cauza lipsei centrelor de vot, sau a distantei geografice a alegatorilor, fata de acestea. Din milioanele invocate, voteaza in genere cateva zeci de mii, un record fiind mobilizarea la prezidentialele din 2009, cu peste 140.000 de votanti.

Romanii din strainatate voteaza in numar mic datorita dezinteresului politic, al apatiei si dezamagirii fata de alesi sau propusi. Insa celor inscrisi in cursa pentru intaiul loc in stat nu le pasa, fortand un vot care sa faca, eventual, diferenta. E un semn de disperare in lupta pentru putere, un semn ca speranta unora in victorie iese din limitele normalului si pragmaticului, apeland chiar si la Cel de Sus. Amin!