Le Vif: Brexit: Theresa May va face o "ofertă îndrăzneață"
Într-un articol publicat duminică în Sunday Times, dna May afirmă că intenționează să-și prezinte în fața aleșilor la începutul lunii viitoare noua propunere, însoțită de unele schimbări în speranța de a reuni o majoritate în favoarea sa. Deputații au respins de trei ori acordul privind Brexit negociat de dna May cu Uniunea Europeană, a cărui dată de aplicare a fost amânată de pe 29 martie pe 12 aprilie și apoi până pe 31 octombrie, relatează la Le Vif preluat de Rador.
“Cred în continuare că este posibil să obținem o majoritate în Parlament pentru o ieșire (din UE) cu un acord”, scrie dna May. Șefa guvernului dă asigurări că textul care va fi prezentat aleșilor este o “ofertă nouă și îndrăzneață” cu un “pachet îmbunătățit pe măsură, care să poată obține sprijinul” Parlamentului.
Opoziția laburistă a întrerupt vineri negocierile cu prim-ministrul britanic, destinate să găsească o soluție pentru a pune în practică Brexit, argumentând cu “slăbiciunea” Theresei May, somată de partidul ei să-și pregătească plecarea. După o întâlnire cu dl Corbyn, prim-ministrul a anunțat că ea riscă un nou vot la începutul lui iunie. Deputații vor trebui să se pronunțe pe un proiect de lege privind Brexit care va fixa modalitățile legislative ale divorțului și nu pe acordul propriu-zis.
Această prestidigitație îi permite prim-ministrului să pună din nou pe ordinea de zi acordul ei privind Brexit pe ușa din dos. “Când deputații vor vota, ei se vor confrunta cu o alegere foarte clară: să voteze pentru a concretiza Brexit sau să se eschiveze din nou”, a declarat vineri Theresa May. Laburiștii susțin rămânerea într-o uniune vamală europeană – care instaurează o politică vamală și comercială comună – în vreme ce Theresa May a afirmat tot timpul că vrea să iasă din ea pentru a permite țării sale să încheie liber acorduri comerciale cu terțe țări. Laburiștii “nu exclud” ținerea unui al doilea referendum pentru “a evita o ieșire fără acord”, a mai declarat șeful lor, într-o deplasare, vineri, în nordul Londrei.