Lectiile alegerilor franceze. Esecul partidelor, nevoia unei noi generatii de lideri, cum poate fi invins extremismul, supravietuirea Uniunii Europene

Puncte cheie:

• 66%-34% este mai mult decât scorul electoral între candidații Emmanuel Macron și Marine Le Pen, este reflectarea în sinteză a unei realități politice, sociale și culturale complexe care divide societatea franceză și, probabil, Uniunea Europeană în ansamblu, între cei care susțin ordinea actuală, fără să fie neapărat entuziasmați de tot ceea ce se întâmplă, și cei care, cu furie și frustrare, se simt perdanți ai globalizării, integrării europene și valorilor liberale;

• Noua linie de clivaj politic nu mai este Stânga-Dreapta, ci Centrul liberal vs. Extremismul iliberal (anti-globalizare), clivaj față de care se poziționează acum majoritatea francezilor, de o parte sau de cealaltă, așa cum, cu câteva luni în urmă, s-au poziționat olandezii, austriecii și americanii, desigur în fiecare caz cu elemente de specific local, dar cu manifestarea aceleiași adânci falii cultural-politice;

• Este greșită etichetarea ca “extremă-dreapta” în cazul populiștilor, fiind vorba despre extremism și atât (de tip catch-all), fiindcă toate aceste platforme amestecă în mod speculativ și aparent incoerent elemente ideologice de dreapta (naționalism, autoritarism, xenofobie și atitudine anti-imigrație etc.) cu elemente de stânga (laicitate radicală, protecționism economic și social pentru muncitorii autohtoni, sprijin de stat pentru companiile locale în dauna celor străine sau multinaționale, anti-globalizare);

• Să nu ne ferim să folosim termenul de Extremism. Marine Le Pen este o extremistă, ca şi Geert Wilders, Nigel Farage sau Norbert Hofer. Conform definiţiei de dicţionar, „extremismul este o atitudine caracterizată prin idei, păreri exagerate, radicale, rigide, bazate pe ură şi intoleranţă”. E vorba de extremism, punct;

• Eșecul partidelor tradiționale de a se califica în finala alegerilor prezidențiale, pentru prima dată în istoria Franței, la fel ca în Austria anul trecut, sugerează o erodare fără precedent a polilor istorici de centru-dreapta și centru-stânga, în jurul cărora se organizase viața politică democratică vest-europeană în ultimii 50-60 de ani, precum și nevoia unei noi generații de lideri socialiști și republicani, mult mai credibili;

Citeste articolul integral si cmenteaza pe Contributors.ro