Sari direct la conținut

Lege în Parlament: Notele la Sport ar putea fi eliminate/ Motivul: Copiii supraponderali sunt limitați de condiția fizică

HotNews.ro
Profesori de sport, Foto: Hotnews
Profesori de sport, Foto: Hotnews

​Rezultatele evaluării elevilor la disciplinele din domeniul sportului ar putea fi exprimate prin calificative „foarte bine”, „bine”, „suficient”, „insuficient”, pentru toate formele de învățământ și nivel de studiu, dacă va fi aprobată o inițiativă legislativă depusă zilele trecute la Camera Deputaților. Practic, ar putea fi eliminat sistemul de notare de la 1 la 10, aplicat în prezent, la elevii din gimnaziu și liceu.

Inițiatorii proiectului, parlamentari PSD, spun în expunerea de motive a proiectului că actualul sistem de notare duce, de multe ori, „la discriminări și formări de grupuri cu elevi și studenți foarte buni și slabi în a realiza sarcinile îndeplinite în cadrul orelor de educație fizică și sport”.

„Copiii obezi sau supraponderali sunt adesea limitați de condiția fizică în a îndeplini anumite sarcini grele și în timpi cât mai scurți. Astfel de sitații conduc la renunțarea unui număr foarte mare de elevi la orele de educație fizică și sport, prin scutire medicală”, se precizează în nota de fundamentare.

Parlamentarii susțin că obezitatea la copil este recunoscută a fi un factor predictiv cert al obezității la adult, mai ales în cazul copiilor foarte obezi din părinți obezi.

„Conform unor studii, adolescenții din România, băieți și fete, ocupă ultimele poziții în Europa în privința activității fizice zilnice. Comportamentele sedentare sunt mai frecvente cu cât vârsta copilului este mai mare”, se mai arată în expunerea de motive.

Potrivit documentului, prin modificarea Legii educației se încearcă, prin sistemul de evaluare prin calificative, un sistem descriptiv, care să evalueze mai puțin condiția fizică și timpul de îndeplinire a sarcinilor și să aprecieze modalitatea și efortul depus în rezolvarea sarvicilor date.

Citește AICI expunerea de motive

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro